Despărţiri moderate

Despărţiri moderate

Valentin ŞERBĂNUŢ

Prin împlinirea unui ideal opus trecutului unei persoane, despărţirea este rar elegantă

În urmă cu vreo două sezoane, la revenirea lui Bogdan Lobonţ în ţară, la Dinamo, portarul a imitat un soldat cu o mitralieră, ţinta lui imaginară fiind peluza rapidistă, la un meci al câinilor în compania giuleştenilor. Adică punea la zid exact clubul de la care se lansase.

Zilele acestea, a mai apărut un alt fotbalist al fotbalului intern gata pregătit să repete, într-un mod mai mult sau mai puţin original, gestul de atunci al lui Lobonţ. În prima lui zi trecută de la “încorporare”, într-un articol publicat de ProSport, Gigel Coman povestea cum şi-a îndeplinit un vis: “Mi-am dorit mult să ajung la Steaua”. “Gicane”, să-nţelegem atunci că e echivalentă cu “mi-am dorit mult să plec de la Poli”? Cu siguranţă nu se aşteptau mulţi la o declaraţie de curtoazie sau de fals regret, iar un asemenea gest nici nu era necesar. Însă eleganţa face de multe ori diferenţa într-o despărţire, într-o luptă născută mereu din marile orgolii ale sportului. Oare va exista în prima etapă, când se joacă Poli – Steaua, vreun gest din partea lui Coman la adresa publicului timişorean? Oare fostul mijlocaş polist va călca pe urmele lui Neaga, ridicând degetul mijlociu către Peluza Sud, sau ale lui Nicoliţă, rămas surd când putea să audă?

În fine, Andrei Cristea, a doua parte a ultimei tranzacţii dintre timişoreni şi stelişti, a fost mult mai subtil, respectându-şi trecutul, respirând încrezător viitorul: “Pentru mine Steaua reprezintă un capitol frumos, dar acum este închis. Vreau să fiu cât mai bun la Poli”. Adică a plecat din Ghencea cu o strângere de mână şi a venit în Banat, unde nu a avut şi el parte de bannere ostile, pentru că nu ieşise niciodată în evidenţă din postura de mare stelist.
Din păcate însă, sunt foarte puţini aceia care ştiu să se despartă frumos de trecut.

(19.07.2006, ProSport, editia de Vest)