Un fan si-a vandut loialitatea pe eBay

Un fan si-a vandut loialitatea pe eBay

Cel mai prost început de sezon din istoria clubului de hockey Toronto Maple Leafs l-a determinat pe un fan, Lee Kirby, să îşi scoată la licitaţie pe eBay loialitatea faţă de echipă, dezvăluie Yahoo Sports.

În acţiunea sa, Kirby (39 de ani) a promis că va deveni fan la comandă al oricărei alte echipe care îi va dictată de câştigătorul licitaţiei. "Voi renunţa la toată colecţia de produse cu Maple Leafs pe care le am în casă şi le voi schimba cu produse similare de la echipa care îmi va fi indicată. Voi urmări la TV toate meciurile noii mele echipe favorite, iar la muncă mă voi certa cu toţi colegii apărându-mi noua echipă favorită", a transmis Lee Kirby în mesajul său, glumind chiar în final: "The best part for me is now I can laugh at the Maple Laughs".

Loialitatea sa s-a şi vândut cu 25 de dolari canadieni, iar banii au fost donaţi în contul unei instituţii care luptă împotriva cancerului.

Cât despre noua echipă favorită a lui Kirby, canadianul a scăpat relativ ieftin, licitaţia fiind câştigată de un fan al echipei Dallas Stars. Putea fi mult mai traumatizant pentru el dacă i s-ar fi impus să ţină de acum cu duşmanii de la Montreal Canadiens sau altă echipă rivală din grupul "original six".

Read More

Caracterizarea sportivilor de performanţă

Caracterizarea sportivilor de performanţă

Citesc în zilele acestea o carte pe care mi-a luat-o Sorin, "Cronicarul sportiv", de Richard Ford. Îmi place, poate şi din cauza meseriei mele. Încă nu am terminat de citit cartea, dar am găsit în urmă cu două zile un pasaj pe care doream neapărat să îl redau aici. Este vorba despre caracterizarea făcută pentru imaginea tipică a sportivului de performanţă, este o ilustraţie pe care eu o consider extrem de bine construită şi conţine ca bonus o concluzie reală pentru acei destul de mulţi ziarişti sportivi care tind să o uite şi să îşi construiască propriile statui: "poţi fi sigur că nu se frământă (sportivul) nici un pic apropo de tine şi de ceea ce gândeşti tu".
Acum nu vă mai bat la cap, fragmentul este mai jos şi, chiar dacă pare lung, nu vă ia mai mult de cinci minute să îl citiţi.

Aşadar fragment din "Cronicarul sportiv" de Richard Ford.

În acest moment, poate ar fi interesant să spun câteva cuvinte despre sportivi, pe care i-am admirat dintotdeauna, fără a fi simţit nevoia să fiu ca ei şi fără să-i fi luat prea în serios, deşi mi s-au părut pragmatici şi interiorizaţi exact ca grecii antici (dar mereu optimişti în ceea ce întreprind).

Sportivii, în general, sunt oameni care preferă ca faptele să vorbească în locul lor, oameni fericiţi că ceea ce întreprind îi reprezintă. Drept consecinţă, când stai de vorbă cu un sportiv, cum fac eu tot timpul în vestiare, în cafenele şi pe holuri de hotel, stând în picioare lângă automobile scumpe - chiar dacă nu e deloc atent la tine, aşa cum e cazul adesea -, nu se întâmplă niciodată să se simtă cumva stingher sau alienat, sau să aibă vreo spaimă existenţială. E posibil să se gândească la o ladă de bere sau la un grătar în aer liber, ori la vreun lac artificial din Oklahoma unde i-ar plăcea să facă schi nautic, la vreo tipă ori la o nouă caroserie de Chevrolet, sau la o discotecă pe care o deţine ca paravan fiscal, ori pur şi simplu la el însuşi. Dar poţi fi sigur că nu se frământă nici un pic apropo de tine şi de ceea ce gândeşti tu. Manifestă un egoism de o specie rară, care presupune că nu îşi analizează niciodată scntimentele pentru a se întreba ce alternative ar exista la ceea ce spune sau gândeşte el. De fapt, sportivii ajunşi în culmea gloriei transformă pragmatismul într-un mister de sine stătător, prin simplul fapt că se lasă absorbiţi de ceea ce fac.

Anii întregi de antrenament sportiv te învaţă un lucru: necesitatea de a renunţa la îndoială, ambiguitate şi introspecţie, în favoarea dimensionalităţii unice a promovării de sine, care are recompense imediate în sport. Poţi chiar să strici totul atunci când li te adresezi unor sportivi cu vocea ta obişnuită, care să trădeze doza de contingent şi de nesiguranţă din ea. Îi poţi băga în sperieţi demonstrându-le că lumea - în care adesea nu le merge prea bine şi unde, odată cariera lor încheiată, uneori au parte de depresii, încurcături financiare şi lucruri mai urâte chiar - este mai complexă decât i-a făcut pe ei să creadă antrenamentul practicat. Prin urmare, sportivii îşi preferă propriile voci şi întrebări sau chiar păsăreasca unor coechipieri (fie ea şi în spaniolă). Iar dacă eşti cronicar sportiv, trebuie să te adaptezi vocilor şi răspunsurilor lor: „Cum o să bateţi voi echipa asta, Stu ?” Cu siguranţă că adevărul se poate obţine şi aşa – “O să ieşim, pur şi simplu, pe teren şi o să jucăm în stilul nostru, Frank, din moment ce în felul ăsta am ajuns aşa de departe” — dar va fi adevărul lor mai simplu, nu adevărul tău complex – doar dacă, fireşte, nu eşti de acord cu ei, ceea ce mie mi se întâmplă adesea. Sportivii, bineînţeles, nu sunt întotdeauna atât de cretini pe cât se spune uneori, fiind adeseori capabili să discute inteligent despre lucrurile care îi interesează până îţi vâjâie capul.

Un sportiv, de exemplu, nu s-ar lăsa niciodată indispus de o poveste ca aceea pe care tocmai mi-a spus-o Vicki (notă: de fapt un dialog între Frank şi iubita lui, Vicki, pe tema deceselor unor persoane apropiate şi modul în care asta le afectează puternic viaţa şi le ridică întrebări sau depresii), chiar dacă aceleaşi sentimente l-au secat, poate, şi pe el la inimă. Este antrenat să nu se lase prea impresionat de aşa ceva sau, dacă se întâmplă să îl impresioneze mai mult decât simte că poate suporta, să se ducă afară şi să facă cinci sute de aruncări la coş sau să alerge până cade din picioare ori să se repeadă la vreun aparat complicat. Admir această calitate mai mult decât pe oricare alta. Sportivul ştie ce îl face fericit, ce îl scoate din minţi şi ce trebuie să facă în ambele situaţii. Sub acest aspect, este un adevărat adult. (Deşi, din această cauză, îi este absolut imposibil să-ţi devină prieten.)

[…]

Totuşi, în privinţa sportivilor, vreau să mai spun doar un lucru: e posibil să înveţi prea multe despre ei, ba chiar să înveţi să-i deteşti, la fel cum e posibil să ţi se întâmple cu oricine. Când priveşti foarte de aproape, este extraordinar cât de mult ţi se pare că seamănă toţi - deloc surprinzător şi indubitabil. Şi, din acest motiv, uneori eu spun mai puţin decât ştiu, dar în opinia mea băieţii din branşă fac o greşeală cu interviurile acelea profunde.
Prefer să ating o coardă sensibilă, cu subiecte care să iţi meargă drept la inimă. Bunăoară, să scriu despre un puşti negru şi pricăjit din Bradenton, Florida, care nu stia să citească, suferea de rahitism şi avusese ciocniri cu oamenii legii, dar care mai târziu primeşte o bursă pentru baschet la o universitate importantă din Vestul Mijlociu, devine vedetă, învaţă să citească şi, până la urmă, îşi ia licenţa în psihologie, se însoară cu o albă şi ulterior îşi deschide o firmă de consultanţă în Akron. Da, asta e o poveste frumoasă. Fata ar putea să fie de origine est-europeană. Părinţii ei s-ar opune iniţial, dar în final s-ar lăsa convinşi.
Dacă toate astea lasă impresia că a fi cronicar sportiv ar fi cel mult o treabă superficială este fiindcă chiar aşa stau lucrurile. Dar asta nu înseamnă deloc că e o meserie de lepădat. Şi nici că eu, recunosc, aş fi cu totul nepotrivit pentru aşa ceva.

Read More

Montoya. Juan Pablo

Montoya. Juan Pablo

Luna martie bate la usa si odata cu ea noul sezon de Formula 1. Coincidenta, recent intr-o discutie mi-am adus aminte de Juan Pablo Montoya, chiar daca el nu mai concureaza. Si tot atunci, mi-a revenit in minte un text scris de fratele meu. Si trebuie sa recunosc, este mult mai bun decat ce as fi putut concepe eu. Vi-l redau mai jos.

F1

Eram cam mic atunci cand a murit Senna si nu ma pasiona F1. Preferam sa ies in curtea lui Mama-As (bunica-mea) si sa ma joc cu carturile alea de plastic cumparate de la rusi in timpul curselor, fara sa stiu ca la televizor se desfasurau probabil ultimele campionate cu adevarat spectaculoase in care soferul chiar conta mai mult decat masina. Intr-una din duminici (cred a ploua) am urmarit o cursa a lui Damon Hill care m-a lasat cu gura cascata (nu stiu care). Sigur mi-a placut felul in care conducea, pentru a inca nu ii vazusem sprancenele stufoase sau favoritii interminabili (acum nu mai par nici favoritii asa de mari si nici sprancenele asa de stufoase). Apoi a fost o perioada in care imi placea de Hakkinen, cred ca de atunci intuiam ca Schumacher va strica tot si, ca un Gigi Contra proaspat nascut, nu puteam sa tin cu Ferrari.
La inceputul lui 2001 a aparut insa un tip ce "bubuia" motoarele cele mai puternice de pe pista, care te facea sa te lipesti de fotoliu in fiecare duminica si sa injuri de fiecare data cand motorul scotea un nor alb de fum. BMW-Williams parea sa fi facut cea mai buna achizitie a anului, cu Juan Pablo Montoya care, desi a terminat doar 6 curse in primul an in Formula 1 a impresionat pe toata lumea, inclusiv pe mine, parand sa fie singurul care il putea trage de urechi pe Schumacher. In 2002 a venit si prima cursa castigata, la Monza, ce m-a determinat sa imi scriu pe caiete tot felul de chestii cu Montoya, BMW Rulz and shit.
Cred ca in afara de persoanele alea de-a dreptul stupide care tin cu Steaua, Real Madrid si Ferrari doar pentru ca au cele mai mari sanse de castig, toata lumea dorea sa apara un nou sofer imprevizibil. Nu a fost sa fie insa, masinile au devenit tot mai importante, totul mult mai computerizat, problemele tot mai mari dintre Montoya si echipa l-au deteriminat sa se mute la McLaren-Mercedes in 2005 unde la inceput a avut probleme cu masina, apoi cu sanatatea(treaba cu umarul), apoi cu echipa noua.
Numele lui Montoya se auzea din ce in ce mai rar. Cursele erau tot mai monotone, cu Ferrari in frunte si turma cu o tura in urma. Sezonul 2006 nu a adus nimic nou, aceleasi curse anoste cu acelasi castigator, over and over and over(trebuie sa mai spun o data) and over. Doar ca Schumacher a fost inlocuit de un nou Schumacher deghizat in un spaniol mai tanar, ce conducea un Ferrari vopsit in galben si albastru si numit Renault.
Anul acesta am decis sa nu ma uit la Formula 1. Imi gasesc eu ceva de facut mai bun decat sa il ascult pe dobitocul de Dan Alexandrescu, pe care daca as avea ocazia l-as impusca fara sa stau pe ganduri, nu pentru ca are o fixatie cu anumiti soferi pe care ii balacareste fara un motiv anume (sau poate si de asta), nici pentru ca tine cu Ferrari, ci pentru ca e un purtator ilegal de creier care mi-a mancat nervii in fiecare saptamana cu idioteniile lui debitate fluent.(Pacat ca nu ma mai uit anul acesta la Formula 1, poate as fi facut o petitie la TVR 1 sa il schimbe. Daca anul viitor ma decid sa urmaresc din nou F1 si e tot el comentator promit sa scriu macar o scrisoare ca sa il schimbe).

Sorin Serbanut, 21 martie 2007

Read More

La revedere, domnule

La revedere, domnule

Un caracter ireprosabil, o voce inconfundabila, un promotor al fair-playului. Din punctul meu de vedere, Cristian Topescu intra cu siguranta intre oamenii care m-au emotionat cand mi-au vorbit sau cand mi-au intins mana pentru salut.
"Topi" nu mai face parte din ProSport, poate ca intreaga lume sportiva de azi nu-l mai merita. O lume in care respectul nu mai exista, acuzatiile vin din toate partile si mirajele financiare (de exemplu intrarea in Liga Campionilor) sau notorietatea si goana dupa imagine au ucis spiritul competitiei si sloganul "Mens sana in corpore sano". De unde, totul e o nebunie acum.
Topescu si-a semnat plecarea intr-un text "fara metafore", iar pentru mine ramane multumirea si satisfactia ca am avut ocazia sa lucrez alaturi de un asemenea om mai bine de trei ani.

ULTIMUL EDITORIAL

Luni, 17 Decembrie 2007

Cu constiinta împacata pentru respectul acordat moralei

de Cristian Topescu

Dupa aproape 40 de ani de activitate în Televiziunea Româna, am venit la ProSport în urma cu patru ani si jumatate. N-a fost usoara trecerea de la audiovizual la presa scrisa. Dar m-au ajutat tinerii mei colegi sa ma obisnuiesc, desi am recunoscut întotdeauna ca prefer sa vorbesc decât sa scriu. De aceea am scris în "stil verbal", simplu, fara sa caut metafore si exprimari pretioase.

A venit timpul despartirii mele de ProSport. Roata vietii se învârteste. Nimic nu este vesnic. Nu încerc un sentiment de tristete. Inteleg perfect ca un finantator care cumpara o echipa doreste sa numeasca antrenorul si împreuna cu el pe capitanul de echipa.

Se spune ca pe oameni îi cunosti la drum lung si în momentele grele. Nu am pretentia ca nu gresesc niciodata în aprecierea oamenilor pe care-i însotesc sau cu care ma însotesc. De aceea, va rog sa nu considerati aceste rânduri ca judecati de valoare, priviti-le ca pe niste constatari facute în rastimpul a patru ani si jumatate petrecuti în mijlocul unor oameni tineri, pasionati de ceea ce fac, entuziasti, care nu s-au înecat în laude ocazionale care, având un discernamânt sanatos, au acceptat si criticile cititorilor. Personal, am scris în ProSport despre efort, lupta, daruire, disciplina, despre civilizatia sportului, cu dorinta uneori de a admonesta fara a urî, cu respect pentru oamenii din lumea sportului si mai ales fata de cititori.
Doresc noi succese profesionale echipei ProSport si tânarului nou redactor-sef Dan Filoti, care sunt convins ca va trece proba esentiala a acestei meserii: proba de caracter.

Read More

Despre Italia, Romania si problema rromilor. Viziunea ZIUA

Despre Italia, Romania si problema rromilor. Viziunea ZIUA

Ziarul Ziua (care nu este deloc intre preferatele mele) publica azi (9.11.2007) o ipoteza fascinanta despre situatia relatiilor Romania - Italia. Nu stiu cat este de veridica, dar cu siguranta este interesanta:

Mana KGB

Criza din Italia a fost planificata de guvernantii de la Roma, spresatisfactia Moscovei * Premierul Prodi si primarul Veltroni sunt doicomunisti care au facut stanga-mprejur de la antirasism la xenofobie

Aparent, criza din Italia a fost declansata de asasinarea unei italience de catre un tigan roman. In toti acesti ani, presa din peninsula a fost plina de asemenea stiri, care insa ocupau rubricile de fapte diverse. De aceasta data, tonul a fost dat de oficialitatile de la Roma. Comunistii aflati la putere in aceasta tara s-au lepadat de lupta lor antirasista si au declansat in mod aparent ilogic xenofobia impotriva romanilor. Faptul ca Romano Prodi, premierul Italiei, a fost acuzat timp de decenii ca este omul KGB naste suspiciuni. Kremlinul nu s-a impacat nici in prezent cu aderarea Romaniei la NATO si UE. Pe de alta parte, Guvernul de la Roma trebuie sa ofere publicului un vinovat pentru criza in care Italia s-a scufundat de aproape zece ani. Bineinteles, vinovati sunt tiganii, chiar daca nu ei au guvernat Italia. Clasa conducatoare din Italia este frustrata ca nu si-a putut transforma influenta politica din Romania in influenta economica si a ratat astfel participarea la ospatul marii privatizari romanesti.

Criza planificata

Campania anti-romaneasca din Italia a fost planificata si declansata cu stiinta unora dintre actualii guvernanti din Italia. Presupusa crima si inexistentul viol comise de Mailat au constituit doar detonatorul crizei. Daca nu era el, era altul, peste o saptamana sau doua, care sa devina pretext pentru declansarea evenimentelor. Au mai fost crime cu mult mai oribile decat fapta lui Mailat, comise de romani. Dupa cateva zile, evenimentele au cazut in uitare, ca tot ceea ce apare in paginile presei. De aceasta data, avem de a face cu o autentica criza in relatiile romano-italiene, in principal din cauza actiunii autoritatilor de la Roma.

Pregatirea de artilerie a fost asigurata inca de acum o luna de zile, de catre Walter Veltroni, primarul Romei, de cand acesta a afirmat ca romanii comit doua treimi din delictele din Italia, fara a cita sursa afirmatiilor sale si fara sa dea detalii asupra naturii si gravitatii delictelor. Trebuie spus ca Veltroni este seful noului partid de guvernamant, Democratici, format din fuziunea dintre Democratici di sinistra, fostii comunisti si l'Ulivo, partidul lui Romani Prodi. In tinerete, Veltroni a fost lider al Uniunii Tineretului Comunist Italian.

A urmat stirea ca presupusul asasin Mailat si-ar fi violat victima. Stim ca, in cazul conflictelor rasiale, violul creeaza o stare emotionala mult mai puternica decat o talharie sau o crima in scop de jaf. Nu stim daca informatia privind violul a fost preluata din comunicatele politiei din Roma, insa chiar daca a fost vorba despre o exagerare a presei si nu o dezinformare a politiei italiene, este cert ca autoritatile nu au dezmintit stirea. Au asteptat inmormantarea, care a ridicat nivelul emotional, deportarea cetatenilor romani si distrugerea taberelor de nomazi, emiterea decretelor de expulzare, campania furibunda din presa, atentatele impotriva romanilor. Abia la final, cu jumatate de gura, au recunoscut ca nu a fost vorba despre viol, iar dezmintirea ar fi intarziat datorita laboratorului. Asta in conditiile in care politistul roman sosit la fata locului a declarat imediat ca, potrivit experientei sale, nu crede ca a fost viol.

Comunistii au preluat discursul fascistilor

Actiunea dubiosilor politicieni italieni scapa oricarei logici. Romano Prodi, actualul prim ministru Italian, a fost presedintele Comisiei Europene. El stie foarte bine ca a semnat decretul-lege de expulzare prin incalcarea directivelor europene. De asemenea, stia foarte bine care va fi reactia la Bruxelles in urma campaniei xenofobe din Italia. Alt element irational este faptul ca isteria antiromaneasca este intretinuta de guvernantii de stanga, ce si-au facut pana acum un titlu de onoare din combaterea xenofobiei dreptei. Integrarea imigrantilor este pilonul central al ideologiei stangii italiene, ca si combaterea rasismului dreptei. De aceasta data, dreapta italiana a pierdut startul. A reactionat tarziu, dupa consumarea evenimentelor. Trompeta xenofobiei a fost la guvernantii de stanga. Rifondazione comunista, comunistii nereformati acuza pe web-siteul partidului xenofobia din Italia. De exemplu, sursa citata condamna disproportionalitatea dintre stirile cu asasinarea Vanessei Russo de catre o romanca si uciderea Karinei, o fetita poloneza, victima unui italian, si trecuta ca un fapt divers de catre presa. Cu toate acestea, un deputat al acestui partid cere lagare de concentrare pentru romani.

Fetele "antirasistului" Veltroni

Walter Veltroni, comunist reformator, in mod schizofrenic, are acelasi dublu limbaj. O viata intreaga, in calitate de militant comunist si de director al ziarului communist L'Unita, Veltroni a condamnat rasismul, xenofobia, excluderea imigrantilor.

Pe 17 septembrie 2007, "antirasistul" Veltroni a generat un mare scandal. La televiziunea din Treviso, provincia Veneto, din nord, intrebat de ce strazile din Roma arata mai rau decat cele din Treviso, Veltroni a declarat ca prefera sa aiba "le buche di Roma", gropile din Roma, dar sa aiba un program integrationist mai bun ca cei din Treviso, acuzandu-si astfel gazdele de rasism. Cu toate acestea, Veltroni a declansat campania antiromaneasca si mai si cere cu cinism Guvernului de la Bucuresti "sa dea dovada de intelegere", adica sa nu isi apere propriii cetateni. In treacat fie spus, gazdele l-au gratulat pe Veltroni cu epitetele "primarul paine si circ", Roma Veltrona, joc de cuvinte de la Roma Poltrona, Roma ticaloasa. L-au acuzat ca a creat diversiuni pentru a atrage atentia de la starea de dezastru urban in care se afla Roma, cu strazi pline de gropi, trafic infernal, mizerie, spitale infecte. La numai cateva zile, instabilul Veltroni a pus la cale campania antiromaneasca. De ce politicienii de stanga, iubitori ai imigrantilor, integrationismului si lumii a treia au preluat discursul xenofob al dreptei?

Prodi, calul troian al Moscovei in UE

De-a lungul timpului au existat mai multe acuzatii si dezvaluiri despre legaturile actualilor conducatori ai Italiei cu Moscova, care se opune din rasputeri integrarii euro-atlantice a Romaniei. De la presedintele Italiei, Giorgio Napolitano, batranul comunist care in 1956 a salutat invazia URSS in Ungaria, pana la Romano Prodi, acuzat ca prin firma sa de consultanta Nomisma, aflata in joint-venture cu Institutul Plehanov din Moscova, filiala a KGB, si-a umplut buzunarele cu ruble.

Acelasi Prodi a afirmat despre presedintele KGB Kriucikov, si autor al puciului de la Moscova din 1991, ca este "una brava persona" si este prietenul sau. Acelasi Prodi, cu ocazia rapirii fostului premier Aldo Moro de catre Brigazile Rosii, organizatie terorista sponsorizata de Moscova, i-a prevenit pe teroristi ca politia se afla pe urmele lor. Mai precis, Prodi a aparut la televiziunea italiana si a declarat ca stie de la o prezicatoare ca Moro este detinut de Brigazile Rosii in satul Gradoli. Preveniti de actualul premier al Italiei, teroristii au parasit in graba locuinta conspirativa de pe strada Gradoli din Roma, luandu-l cu ei si pe Moro.

La inceputul acestui an, acuzatiile de apartenenta la KGB au inceput din nou sa curga la adresa lui Romano Prodi. Alexandr Litvinenko, fostul agent KGB, asasinat la Londra cu poloniu a declarat ca stia de la un alt agent KGB, pe nume Trofimov, mort la randul sau, ca "Prodi este omul nostru". Acuzatiile au fost reluate si de Panorama, programul de investigatii al BBC. S-a lansat chiar ipoteza ca Litvinenko ar fi fost asasinat pentru a nu dezvalui adevarul despre Prodi. Disidentul rus Vladimir Bukovski a intarit aceste acuzatii intr-un interviu acordat ziarului ZIUA.

Italia, bolnavul Europei

Pana la dezvaluirile unui CNSAS Italian, trebuie sa cautam alte explicatii. In primul rand este vorba de criza din Italia. Aceasta tara, omul bolnav al Europei, are crestere zero de ani de zile. Adica se afla intr-o recesiune cronica. Nici stanga nici dreapta nu au solutii.

Sudul Italiei nu va produce nimic, niciodata, cel putin atata timp cat va fi controlat de mafia. In nord, micile firme de familie au fost odinioara motorul dezvoltarii Italiei. De cand cu globalizarea au devenit necompetitive prin insasi natura lor. Sunt conduse de oameni care nu au fost in viata lor in strainatate si nu vorbesc nici o limba straina. Pe de alta parte, aceste firme se bazeaza pe manufactura. De cand taxele vamale cu estul Europei au devenit zero iar cu tarile asiatice doar 10%, nordul Italiei a primit inca o grea lovitura. Italia este o tara asistata in UE. De-a lungul anilor a primit fonduri regionale de dezvoltare de zeci de miliarde de euro pentru regiunile sale subdezvoltate din sud. Acum, italienii au descoperit ca trebuie sa imparta acesti bani cu tarile proaspat aderate. Perspectivele Italiei sunt din ce in ce mai sumbre. Cineva trebuie sa raspunda. Tapul ispasitor este acelasi dintotdeauna. Strainul, tiganul, romanul. Totusi, Romania nu trage in jos Italia, ba chiar o ajuta sa supravietuiasca. Muncitorii romani din Italia contribuie cu 11 miliarde euro pe an la PIB -ul italian. Exporturile italienesti in Romania mai contribuie cu 5-6 miliarde. De fapt, schimburile Italiei cu Romania se ridica la circa 12 miliarde euro, depasind comertul Italiei cu un gigant economic ca Japonia sau cu tari -continent ca India si Brazilia. Degradarea relatiilor cu Romania nu ar opri alunecarea pe tobogan a Italiei, ci ar accelera-o. Ministrul Italian al Economiei este primul care stie acest lucru. Din acest motiv este singurul demnitar din Guvernul de la Roma care a dat fuga la Bucuresti cand a inceput criza.

Avantajele Rusiei

Rusia ar avea numai foloase din actuala criza. Rusii nu s-au impacat niciodata cu integrarea euro-atlantica a Romaniei, iar scandalul creat le trezeste sperante. Problemele Romaniei in UE pot fi date ca exemplu si Ucrainei. Kievul trebuie sa inteleaga ca ucrainenii vor fi tratati la fel ca romanii, ca niste europeni de mana a saptea, daca vor intra vreodata in Europa. Pe de alta parte, un conflict grav intre Romania si Italia ar amana sine die si constructia conductei petroliere Constanta-Trieste, proiect care incurca serios strategia energetica a Rusiei in Europa.

Poate ca ar fi bine sa se infiinteze si in Italia un fel de CNSAS, dar anti-KGB nu pro ca la noi. Ca tara aflata in prima linie a Razboiului Rece, infestat de agenturi straine si victima timp de decenii a terorismului, cred ca am avea parte de multe surprize.

Ratarea marii privatizari romanesti

Mai sunt si alte ranchiuni ale guvernantilor italieni. Italia nu a beneficiat de pe urma santajului cu aderarea la care a fost supus Guvernul Nastase. Nu tu un Petrom, nu tu un Sidex, nu tu fregate. Electrica Muntenia nu se pune doarece italienii au dat pe ea cat nu face. Toata bruma de care au avut parte, atata cata a fost, a luat-o Berlusconi, care manca inghetata cu Nastase, in timp ce noii xenofobi, Prodi si ai lui, faceau foamea in opozitie. Ranchiuna este cu atat mai mare cu cat, in culisele summit-ului European de La Lisabona, din 1999 privind extinderea europeana, s-a hotarat ca responsabilitatea privind Romania sa cada in sarcina Italiei, iar italienii si-au imaginat ca vom fi un fel de colonie a lor. In schimb, Italia, o tara asistata care primeste sume imense din fondurile de dezvoltare regionala pentru sudul subdezvoltat, a constatat ca pentru aceste fonduri regionale trebuie sa concureze cu noii membri UE, printre care si Romania. Exista si prejudecati populare. In afara de confuzia roman/rom, italiencele urasc Romania din gelozie fata de romance. Pare ridicol, dar am auzit aceasta motivatie de multe ori in Italia. Se mai intampla si la altii: Robert D. Kaplan scrie ca turcoaicele din Trabzon au votat in masa cu partidul islamist din ura fata de "natase", prostituatele rusoaice care le luau barbatii.

Ministrii italieni, mai periculosi decat infractorii romani

Tiganii si romanii din Italia comit infractiuni marunte. Mult mai periculosi decat ei sunt ministrii italieni, de la ministrul de Interne, Mario Scelba, care a conspirat cu banda Salvatore Giuliano pentru asasinarea in masa a taranilor sicilieni la Portella della Ginestra pana la Giulio Andreotti, simultan prim-ministru si naa mafiot sau Silvio Berlusconi care a dat legi pentru el insusi, ca sa scape de puscarie. In Parlamentul de la Bruxelles il gasim pe Cirino Pomicino, condamnat definitiv pentru coruptie si fonduri ilegale. Pomicino a fost pus pe listele pentru Parlamentul European de catre Clemente Mastella, ministrul Italian al Justitiei, care acum semneaza decrete pentru expulzarea romanilor din Italia.

Vineri, 09 noiembrie 2007

Ziua

Read More