Monday, April 06, 2009

Piţipoanca sălilor de sport

Ştiţi genul acela de persoană care îşi dă importanţă într-un domeniu care nu-i prezintă vreun interes, dar simte nevoia să se facă remarcată, să lase însemnul propriu acolo unde, de fapt, nu are ce căuta? Este genul de persoană care merge pe un stadion şi adoarme, la propriu sau la figurat, care găseşte întotdeauna un mod de a strica altora cheful, care îşi arată dezaprobarea şi sictirul cu nonşalanţă, uitând că poate pur şi simplu să refuze participarea într-un loc unde nu se simte bine. Pe toate stadioanele mai acătări, la toate evenimentele mai interesante se găsesc câteva exemplare din această specie, o voi denumi în cele ce urmează "etalonae siliconatus".
Ultima dată când am avut ocazia să văd asemenea exemplar a fost sâmbăta trecută, la meciul Timişoara - Ploieşti din ultima etapă a campionatului de baschet masculin. Juca echipa de pe locul 2 cu echipa de pe locul 1 (în ordinea asta). Unul din şefii oaspeţilor a stat jos, în colţul sălii, aproape de terenul de joc şi de banca propriei echipe, iar lângă el avea o foarte bine dezvoltată "etalonae siliconatus". După o oră de plictiseală letală, căscături, jocuri pe telefon sau aruncări de priviri, chiar la începutul sfertului 4 (şi, evident, ultimul), când echipele erau despărţite de un singur punct, publicul era în picioare (şi cânta cum eu niciodată nu am auzit sala Olimpia să cânte), iar gazdele şi oaspeţii căutau modul de a tranşa partida, "etalonae siliconatus" s-a decis să îşi mute definitiv atenţia spre lucruri mai importante. S-a aplecat după o plasă (spre deliciul băiatului care ţinea mopul de şters parchetul), a luat din plasă exemplarul din "Elle" şi s-a pus pe citit (presupun că nu se uita numai la poze).















Mă întrebam ce a simţit exponata în timpul meciului, cum s-a făcut că a stat la acest joc, ţinând cont că în Timişoara există una din Mecca-urile speciei "etalonae siliconatus", adică Iulius Mall. De ce să mergi la un meci doar pentru a etala dezinteresul şi greaţa faţă de sport? Mă mir cum de niciun baschetbalist nu a plesnit-o cu o minge în cap.

0 comentarii:

Tagguri

adrian mutu (4) Africa de Sud 2010 (5) alina dumitru (1) ANAF (1) Anja Andersen (1) antena 3 (1) arbitraj (3) arogantele etapei (11) australian open (1) Auto (3) baschet (5) ben collins (1) bet365 (1) bonetti (1) CFR (1) cfr cluj (1) Champions League (12) chiajna (1) ciclism (1) Cinism (15) concordia chiajna (1) CR9 (1) Cristian Gatu (1) cronica (7) cs otopeni (1) curiozitati (14) curtean (1) de la prieteni (1) digimobil (2) dinamo (5) Distractie (56) Diverse (30) divizia A (63) divizia sport (1) dopaj (2) dunarea giurgiu (1) echipa nationala (1) Eu (21) fc vaslui (1) Federer (2) Fenomen (8) Fotbal (50) fotbalul mic (1) fotbalul romanesc (2) Foto (6) FRF (6) furt (1) Gafa (5) Gheorghe Tadici (1) Handbal (7) huligani (1) ioan igna (1) ioan niculaie (1) ioan ovidiu sabau (1) Ironie (13) JO2010 (2) lance armstrong (1) laurentiu diniță (1) Le Tour (7) Legende (8) liga i (3) maria sharapova (1) messi (1) mitica dragomir (1) mitică dragomir (1) Mizerie (9) Mondiale 2010 (1) murray (1) Muzică (3) nadal (1) nereida gallardo (1) Nervi (19) nesimtire (4) NHL (15) nissan (1) offtopic (11) Olimpiada (8) Oltchim (1) Omagiu (12) Opinie (66) pariuri (26) phishing (1) poli timisoara (9) politia romana (1) politica (1) Preluate (5) Premier League (4) probleme pariuri (1) prosport (1) Prostie (24) Publicate (46) publicitate (3) radio (1) rapid (3) razvan lucescu (1) reclama (1) religie (1) Reprezentativa (17) respect (1) rubio (1) sabau (1) scandal (6) Serbia (1) Serie A (1) Snooker (2) sondaj (6) Speculatie (9) steaua (2) suporteri (2) telefonie (2) Tenis (10) the stig (1) top gear (1) unirea urziceni (2) universitatea craiova (2) victor piturca (1) victoria branesti (1) violenta (2) vodafone (2) ziaristi (25)