Avery vs. Brodeur, la noapte pe Sport 1

NY Rangers - New Jersey Devils se vede la noapte, ora 2, live pe sport 1. Bătălie pentru playoff, rivalitate locală, duel de supremaţie şi interminabilul clinch între Sean Avery (NYR) şi Martin Brodeur (NJD), o dispută cu multe episoade deja "turnate" şi cine ştie câte vor mai urma. Vă ofer un preview mai jos:




PS: Cred că pariez pe Rangers azi.
Read More

Tot ce merită România

Mie îmi sunt clare cauzele înfrângerii cu Serbia, dar şi rezultatele celelalte din calificări, cu Lituania (0-3) sau Franţa (2-2). Selecţia, superficialitatea, superstiţia şi lipsa fotbalului. Şi eu m-am întrebat "de ce Cociş şi Rădoi improvizat, când există Ghioane, Alexa, Lazăr, Max Nicu", "de ce Marius Niculae, când există Dănciulescu sau Mazilu", "de ce Dorel Stoica, dacă există Rădoi, Marius Constantin sau Cânu", "de ce Constanţa cu 12 mii de oameni şi gazonul prost, dacă există Timişoara şi Craiova cu 30 de mii de oameni, Ghencea cu 25 de mii, Cluj cu 20 de mii". Şi poate cea mai importantă întrebare: "de ce Piţurcă, dacă există Lucescu sau Boloni?". De ce să nu merite România ce e mai bun, când totul e la dispoziţie?

Suntem cam cu un an în urma Serbiei, pentru că şi la ei era tot haotică echipa naţională înainte de venirea lui Radomir Antic. El este cel care a reorganizat (atenţie: reorganizat) structura fotbalului sârb. Am fost la conferinţa lui de numire în funcţie şi a spus că vrea să schimbe faţa fotbalului în ţara lui. Primul pas este echipa naţională. Până acum, a reuşit. Asta şi pentru că este prea puternic pentru a fi dărâmat de interesele impresarilor, de superstiţiile cretine (pe care de exemplu le găsim la Piţurcă), de orgolii mărunte cu jucătorii, de presiunile venite de la cluburi, presă sau federaţie. De aceea, Antin şi Serbia au meritat victoria de sâmbătă.

Acum am pierdut cu Serbia şi poate că am pierdut calificarea. Asta este, un rău făcut nu mai poate fi schimbat, dar poate fi prevenit un alt rău viitor. De aceea, să vină Lucescu, preferabil tatăl. Dacă rămâne Piţurcă, 100% "mondialul" nu ne va avea la start, dar cred că România merită să fie acolo sau măcar să spere.

Mutu, Chivu, Contra, Lobonţ şi restul merită calificarea la un mondial, merită o mare performanţă, nu o palidă prezenţă la Euro 2008 în care, în ciuda dorinţei şi poate a putinţei, Piţurcă a zis "ne retragem, apărare de fier, trei egaluri şi un miracol".

Piţi merită şi el un "mulţumesc" pentru calificarea din 2000 şi din 2008, dar în fotbalul actual nu mai e de ajuns o generaţie de aur în amurgul ei (cum a fost în 2000) sau un stadion din Constanţa cu un teren prost, o galerie oaspete mică şi un gol din ofsaid ca să te califici (cum a fost în 2008). Acum e nevoie de studiul adversarului, de studiul jucătorilor convocabili, de victorii pe linie. Norocul merge o dată, dar nu de fiecare dată, iar Piţi l-a consumat deja.

Şi da, românii de pretutindeni, Bucureşti, Timişoara, Craiova, Cluj, Iaşi etc. merită să vadă şi ei meciuri pe viu ale naţionalei. Dacă au fluierat în trecut, nu din vina lor au făcut-o.
Read More

Trei accidentări pe un singur post

Anglia - Slovacia 4-0 într-un amical sâmbătă seară. Rezultat logic, poate chiar prea dur. Dar nu asta m-a mirat pe caseta meciului, ci un lanţ de trei schimbări pe un singur post de atacant, toate provocate de accidentări. Nasol pentru don Fabio Capello, mai ales că va avea meci miercuri cu Ucraina, iar ăla e pe puncte.

Heskey ->Carlton Cole, '15 -> Crouch '34 -> Carrick, '74.
Read More

Cukarickizaţi!

Timişoara a pierdut în amicalul cu FK Cukaricki, penultima clasată din Serbia, scor 0-1

Sigur că în limba română nu există verbul “a cukarickiza”, dar ar trebui inventat după jocul de ieri al lui Poli, şi ar trebui să însemne lipsa chefului de joc, atitudinea superioară nejustificată, şi, până la urmă, lipsa de valoare.
Adică să însemne exact modul în care s-au prezentat elevii lui Gabi Balint împotriva penultimei clasate din Serbia, o echipă limitată în calităţi fotbalistice, dar măcar dăruită şi atentă la partidă, chiar dacă a fost un amical. Cu şase titulari în teren, timişorenii au început meciul încâlcit, greoi şi lent, fără faze de poartă. Doar Maxim a reuşit un şut pe poartă, dar şi acela anemic, iar Abiodun, Amuneke, Parks şi Rusic şi-au împleticit picioarele în driblinguri ineficiente şi centrări blocate.
La pauză, a ieşit Alexa, a intrat Bădoi, Stancu a trecut în centrul terenului şi, cel mai important, s-a produs o schimbare de atitudine la timişoreni. Ba chiar au apărut şi ocaziile, Parks a reuşit o infiltrare în careu în minutul 59, a pasat în faţa porţii goale, dar de acolo Amuneke a reluat pe lângă poartă. Pe contraatac, din aut de poartă, Markovic a scăpat singur cu Taborda, portarul i-a blocat şutul, apărarea timişoreană a respins mai departe, însă numai până la Bosancic, iar acesta a şutat puternic la colţul lung, deschizând scorul.

Treziţi dintr-o dată la realitate, timişorenii au căutat egalarea, dar Amuneke şi-a mai trecut în cont o ratare hilară, când a luftat din 12 metri, în huiduielile spectatorilor prezenţi. Cu trecerea timpului, meciul a fost tot mai des întrerupt pentru schimbări, 12 în total. La timişoreni au intrat în ultimul sfert de oră şi jucători de la echipa a doua, cum ar fi Adrian Zaluschi, Adrian Ganea, Adrian Popa şi Ionuţ Vucea. Diferenţa între ei şi cei înlocuiţi oricum nu fusese sesizabilă.
Read More

Temă după înfrângerea cu Serbia

Determinaţi în care din cele două poze apare reputatul antrenor Radomir Antic şi în care dintre poze apare mai puţin reputatul barbugiu Piţi.
Chiar dacă par identice, pozele de mai jos au câteva diferenţe în ele. Găsiţi care sunt acestea.


.














Foto: prosport.ro
Read More

FC Barcelona la ibric, de la Kaufland

Săptămâna trecută se comercializa în lanţul de hiper-mega-ultra-super-giga-marketuri Kaufland o marcă dubioasă de cafea. Ca să o facă mai atractivă, pe lângă punga de cafea mai era cadou un "panetone" (prăjitură italiană derivată din românescul cozonac - sau regionalismul tolomac - vândută "la noi" la de trei patru ori preţul).
Şi, pentru o ofertă irezistibilă, ambalajul pachetului cafea+panetone a fost îmbogăţit cu sigla echipei de fotbal FC Barcelona.
Deci: o cafea a cărei provenienţă am uitat-o se vinde în România alături de un cozonac italian, într-un supermarket cu origini nemţeşti, folosind un blazon sportiv spaniol. Globalizarea asta...
Read More

Prima secundă de legendă, salt în istoria NHL-ului

De 12 ore, în NHL s-a prăbuşit unul din cele mai mari recorduri. Martin Brodeur, portarul "diavolilor" din New Jersey, a câştigat a 552-a partidă din carieră, un record absolut în NHL pentru portari în 92 de ani.
Cu Patrick Roy - fostul deţinător al recordului (551 victorii) şi în acelaşi timp mentor pentru Brodeur - în tribună, Devils a câştigat împotriva celor de la Blackhawks, scor 3-2. Ieri noapte, la ultima lovitură, Marty şi-a câştigat practic singur recordul, salvând la 4,07 secunde rămase un ultim şut al lui Troy Brouwer, trimis pe poartă, spre vinclu, în ameninţarea recordului ce stătea să cadă. Apoi s-a auzit BUZZ-ul, portarul a făcut un salt în aer cu tot echipamentul pe el, era prima secundă în care păşise în legendă şi tribuna s-a dezlănţuit în cor, "Marty, Marty, Marty".

Pucul din meci, plasa porţii apărate, casca, tricoul, crosa, pozele, saluturile şi descătuşarea, toate vor umple o vitrină specială în casa şi în sufletul lui Brodeur, aşa cum el s-a dedicat o carieră întreagă echipei sale, pentru că recordul său este realizat numai în tricoul echipei din New Jersey, în 15 ani de profesionism şi 987 de jocuri disputate (Patrick Roy are 551 victorii în 1.029 jocuri).

Bravo Marty, nu vei vedea niciodată felicitarea asta care vine dintr-o Românie care nu a auzit de tine, care nu ştie nici de adevăraţii săi sportivi. Bravo Marty, dintr-o ţară care îşi plânge performerii doar atunci când mor şi în rest se oripilează şi se arată contrariată la emisiuni realizate în "palate", "supermarketuri" şi "cofetării", dar, indiferent de cantitatea dezgustului auto-provocat, va prefera şi mai departe aceleaşi reţete "sportive".

Foto: Getty, via Yahoo.com.
Read More

Vali 1, Phishers 0

Am primit azi un e-mail (foto stânga) prin care mi se cerea să îmi activez userul pe raiffeisen online, o premieră absolută, deşi folosesc serviciul de ani buni. Clar, tentativă de furt. Mai mult, în acel e-mail mi se cerea să nu divulg niciodată parola şi codul PIN al cardului. Primul lucru pe care l-am observat a fost adresa de unde mi-a fost trimis mailul, "info@raiff.ro". Deci era de pe un domeniu "raiff.ro", nu "raiffeisenonline.ro" sau "rzb.ro", domeniile băncii.



De curiozitate, am deschis acel html primit ca ataşament în mailul capcană. Mai întâi, un filtru de pe FireFox "cunoştea" siteul respectiv şi l-a blocat, arătându-mi mesajul alăturat (foto stânga). Am clickuit acolo să mă ducă totuşi la adresa solicitată. Grafic, semăna perfect cu siteul raiffeisenoline.ro, dar domeniul pe care exista acel site era raiff.us (foto în dreapta).

Am dar FW către online@rzb.ro la "mailul fraudă" primit, iar în câteva minute am avut răspuns de la ei prin care se confirma că era vorba de phishing. La fel ca şi în "mailul fraudă", în răspunsul de la online@rzb.ro (foto stânga) se menţiona că banca nu va cere prin e-mail niciodată codul PIN, parola, şi, surpriză!, codul de utilizator sau numărul de card.

În fine, am redeschis Thunderbirdul şi am dat reply la "mailul fraudă", cu mesajul: "Phisher, you're fucked ;)", dar adresa cumva nu există, deoarece am fost notificat că mailul nu poate fi livrat la adresa dorită (info@raiff.ro).

În concluzie, sunt surprins de abilitatea FireFox de a prinde o tentativă de fraudă, sunt surprins de răspunsul primit de la online@rzb.ro.
Dar cel mai mult aş dori să aflu cum de adresa mea de mail şi informaţia că eu am cont pe raiffeisenonline a ajuns în baza de date a unor ţepuitori moderni. De fapt, mereu m-am întrebat dacă tentativele de phishing nu cumva merg mână în mână cu băncile, sau cu funcţionari ai unor bănci. Îmi vine greu să cred că, în cele mai multe cazuri de phishing, este vorba doar de coincidenţă că se merge direct la ţintă, adică la utilizatorii unui anumit serviciu bancar electronic.
Read More

Gluma startului de campionat

Parcursul liderului Dinamo seamănă cu un fel de comedie moralistă a Hollywoodului, în care un tip rău devine bun după ce toate planurile lui eşuează sau toate încercările de a ieşi din fel şi fel de încurcături se soldează cu probleme şi mai mari. Da, mă gândesc la "Liar, Liar", doar că lipseşte Jim Carrey şi apar nişte figuranţi ca Tibi Lajos sau Marius Avram.

În iarnă, s-a spus peste tot că Dinamo are un mare avantaj în lupta pentru titlu. Nu era vorba despre diferenţa de puncte din clasament, ci conducerea echipei. Ce înseamnă asta? "Îmbunarea" adversarului, abilitatea de a bloca indirect contracandidaţii şi, bineînţeles, cea mai veche armă din fotbalul românesc: arbitrajul, nu tata Jean.
Încet, conducerea asta super-mega-valoroasă s-a pus pe treabă. L-a repatriat pentru a ţânşpea oară pe golgeterul Niculescu, o valoare care făcea banca în Cipru, apoi l-a mai readus la "bază" pe Moţi, care ratase şi el cu brio echipa la retrogradabila Siena din Italia. S-a mai condimentat puţin vestiarul cu nişte extra-valoare sportivă remarcată doar de Mircea Rednic şi a pus-o Dinamo de un lot de zile mari. Au bătut câinii prin cantonament cam tot ce au prins, niciun bucătar, niciun sudor şi niciun chelner nu a scăpat cu echipa lui fără vreo trei bobiţe. Şi iaca, Dinamo era gata de retur.

Şi, ca să mai scape de emoţii, conducerea asta super competentă nu s-a oprit cu ajutoarele. Cadourile şefilor pentru Rednic şi echipa lui au continuat. În primul colet, era debutul cu dreptul, trei puncte cu Pandurii. În interiorul coletului, susţin surse neoficiale, era şi un bileţel pentru Puriu, pe care scria "3-0, Clau şi Zicu dau gol, dar să nu uiţi de ei pe bancă, să le facem moral".
După acest joc, tot mai mult se zvonea că următorul cadou al conducerii va fi similar, dar va scrie pe el Gaz Metan. Dar ai dracu' ardeleni, au uitat să se împacheteze, cică ei vor să se salveze de la retrogradare. Auzi, ce proşti. Nu-i nimic, Dinamo are prieteni peste tot, şi dacă nu la nevoie, atunci când să se cunoască? Aşa că amicul Tibi a bătut vreo 700 de kilometri dus-întors de la Timişoara până la Mediaş. Cum necum, a dres-o el să iasă cât de cât bine, a ajutat cum a putut, dar Dinamo tot a pierdut două puncte din trei. Şi iaca, veni şi meciul cu Otopeniul. Unele case de pariuri au dat cote simbol pentru Dinamo, altele au refuzat să îl coteze, unele l-au cotat abia cu câteva ore înainte de start. Şi tot aşa... Până la urmă, Otopeniul nu s-a predat. Dar, tot din siguranţă, un alt prieten venise să pună osul pentru Dinamo, de data asta arbitrul Marius Aram. Eliminare nevăzută la Dinamo, ploaie de lovituri libere în jurul careului oaspeţilor, zero eficienţă pe tabelă, un punct şi din acest meci.

După trei meciuri jucate din acest retur, m-am convins că aveau dreptate aceia care spuneau că Dinamo are o conducere foarte capabilă. În trei meciuri, a fost atât de capabilă, încât şi-a făcut un avantaj decisiv în toate cele trei jocuri. Şi, totuşi, câinii au câştigat cinci puncte din nouă. 5 din 9, cam 60%, în nişte meciuri-caricatură. Ăştia da, viitori campioni.

PS: Felicitări Mediaşului şi Otopeniului, cu tot respectul posibil.
Read More

Dinamo, scoasă de la pariuri!

Duminică se joacă partida Dinamo - CS Otopeni. Meciul este singurul din primele două ligi interne necotat pe siteul bwin.com. Deci se ştie de acum: liderul la zi va mai bifa duminică trei puncte în stilul cu care ne-a obişnuit deja în această primăvară.
Disputa următoare a "câinilor" vine după o victorie facilă pe teren propriu cu Pandurii în prima etapă a returului şi un egal scos de bucureşteni la Mediaş, unde omul cheie pentru Dinamo a fost arbitrul Tiberiu Lajos.
Read More

Logourile mele favorite din NHL

În comparaţie cu blazoanele tradiţionale din Europa şi mai ales din fotbalul european, americanii au renunţat, în mare parte, la triunghiul banal, colorat diferit, pentru reprezentări mult mai directe şi, cred eu, mai expresive. Normal, sunt şi logouri nereuşite. Mai jos vi le prezint pe cele care îmi plac sau îmi displac.

NHL best:

Washington Capitals. Un blazon modern pentru o echipă modernă. Transmite energie, dinamism şi are un mesaj complicat: "CAPITALS, cu minuscule", deoarece "capitals" este scris cu litere mici, deşi, în engleză, "majusculă" se traduce "capital".



Carolina Hurricanes. Ying şi Yang, glorie versus sacrificiu, taifun şi viteză, meciuri bune, meciuri slabe, victorii şi înfrângeri. Un blazon care conţine o definiţie perfectă pentru o grupare sportivă. Şi combinaţia roşu-alb-negru este excelentă.



Florida Panthers. Nu neapărat surprinzătoare prin mesaj, sigla dă senzaţia că Panthers atacă mereu, direct spre adversar. Mişcarea surprinsă este puternică, are momentul lansării atacului şi perspectiva dintre partea de sus şi cea de jos crează privitorului o senzaţie defensivă.




Nashville Predators. Oarecum similară în concept cu sigla echipei Florida Panthers, doar că atacul nu mai este frontal şi surprinde momentul "muşcăturii", lovirii adversarului. Foarte dinamică, foarte puternică, foarte expresivă. Punct.


San Jose Sharks. O echipă mare care deja a lovit şi a câştigat, crosa ruptă şi bandajată stă mărturie. Privirea ucigaşă a rechinului, triunghiul de încadrare "rupt" şi distorsiunea de perspectivă crează mişcare şi panică.




NHL worst:

Dallas Stars. pur şi simplu combinaţie teribilă între verde şi galben. Culorile acestea nu pot da bine împreună. O steluţă prea masivă pentru un sport atât de rapid ca hockey-ul.




Minnesota Wild. Nu vi se par cam "puţine culori", doar cinci (crem pe margini, verde, galben, roşu şi alb? Poate mai puneţi şi un albastru undeva şi apropo, unde e portocaliul? Lupul care atacă în pădure sub o lună plină şi un cer roşu are o gură mică şi un cap prea mare. Sigla asta parcă e un steag de ţară africană.


Los Angeles Kings. Seamănă cu o tăietură în tablă făcută de un elev de clasa a şasea la lucru manual, lucrare completată cu lipituri de sudură şi nituri de diverse mărimi. Ce rege ar purta asemenea coroană?




Toronto Maple Leafs. Nu că ar fi fost cazul să mai menţionez numele echipei, îl vedeţi şi pe blazon. Pe un blazon pentru care s-au luat bani de design? Ar fi culmea. E hidos, absolut banal, lipsit de orice idee grafică, nu are mesaj. Groaznic.
Read More

Caracterizarea sportivilor de performanţă

Citesc în zilele acestea o carte pe care mi-a luat-o Sorin, "Cronicarul sportiv", de Richard Ford. Îmi place, poate şi din cauza meseriei mele. Încă nu am terminat de citit cartea, dar am găsit în urmă cu două zile un pasaj pe care doream neapărat să îl redau aici. Este vorba despre caracterizarea făcută pentru imaginea tipică a sportivului de performanţă, este o ilustraţie pe care eu o consider extrem de bine construită şi conţine ca bonus o concluzie reală pentru acei destul de mulţi ziarişti sportivi care tind să o uite şi să îşi construiască propriile statui: "poţi fi sigur că nu se frământă (sportivul) nici un pic apropo de tine şi de ceea ce gândeşti tu".
Acum nu vă mai bat la cap, fragmentul este mai jos şi, chiar dacă pare lung, nu vă ia mai mult de cinci minute să îl citiţi.

Aşadar fragment din "Cronicarul sportiv" de Richard Ford.

În acest moment, poate ar fi interesant să spun câteva cuvinte despre sportivi, pe care i-am admirat dintotdeauna, fără a fi simţit nevoia să fiu ca ei şi fără să-i fi luat prea în serios, deşi mi s-au părut pragmatici şi interiorizaţi exact ca grecii antici (dar mereu optimişti în ceea ce întreprind).

Sportivii, în general, sunt oameni care preferă ca faptele să vorbească în locul lor, oameni fericiţi că ceea ce întreprind îi reprezintă. Drept consecinţă, când stai de vorbă cu un sportiv, cum fac eu tot timpul în vestiare, în cafenele şi pe holuri de hotel, stând în picioare lângă automobile scumpe - chiar dacă nu e deloc atent la tine, aşa cum e cazul adesea -, nu se întâmplă niciodată să se simtă cumva stingher sau alienat, sau să aibă vreo spaimă existenţială. E posibil să se gândească la o ladă de bere sau la un grătar în aer liber, ori la vreun lac artificial din Oklahoma unde i-ar plăcea să facă schi nautic, la vreo tipă ori la o nouă caroserie de Chevrolet, sau la o discotecă pe care o deţine ca paravan fiscal, ori pur şi simplu la el însuşi. Dar poţi fi sigur că nu se frământă nici un pic apropo de tine şi de ceea ce gândeşti tu. Manifestă un egoism de o specie rară, care presupune că nu îşi analizează niciodată scntimentele pentru a se întreba ce alternative ar exista la ceea ce spune sau gândeşte el. De fapt, sportivii ajunşi în culmea gloriei transformă pragmatismul într-un mister de sine stătător, prin simplul fapt că se lasă absorbiţi de ceea ce fac.

Anii întregi de antrenament sportiv te învaţă un lucru: necesitatea de a renunţa la îndoială, ambiguitate şi introspecţie, în favoarea dimensionalităţii unice a promovării de sine, care are recompense imediate în sport. Poţi chiar să strici totul atunci când li te adresezi unor sportivi cu vocea ta obişnuită, care să trădeze doza de contingent şi de nesiguranţă din ea. Îi poţi băga în sperieţi demonstrându-le că lumea - în care adesea nu le merge prea bine şi unde, odată cariera lor încheiată, uneori au parte de depresii, încurcături financiare şi lucruri mai urâte chiar - este mai complexă decât i-a făcut pe ei să creadă antrenamentul practicat. Prin urmare, sportivii îşi preferă propriile voci şi întrebări sau chiar păsăreasca unor coechipieri (fie ea şi în spaniolă). Iar dacă eşti cronicar sportiv, trebuie să te adaptezi vocilor şi răspunsurilor lor: „Cum o să bateţi voi echipa asta, Stu ?” Cu siguranţă că adevărul se poate obţine şi aşa – “O să ieşim, pur şi simplu, pe teren şi o să jucăm în stilul nostru, Frank, din moment ce în felul ăsta am ajuns aşa de departe” — dar va fi adevărul lor mai simplu, nu adevărul tău complex – doar dacă, fireşte, nu eşti de acord cu ei, ceea ce mie mi se întâmplă adesea. Sportivii, bineînţeles, nu sunt întotdeauna atât de cretini pe cât se spune uneori, fiind adeseori capabili să discute inteligent despre lucrurile care îi interesează până îţi vâjâie capul.

Un sportiv, de exemplu, nu s-ar lăsa niciodată indispus de o poveste ca aceea pe care tocmai mi-a spus-o Vicki (notă: de fapt un dialog între Frank şi iubita lui, Vicki, pe tema deceselor unor persoane apropiate şi modul în care asta le afectează puternic viaţa şi le ridică întrebări sau depresii), chiar dacă aceleaşi sentimente l-au secat, poate, şi pe el la inimă. Este antrenat să nu se lase prea impresionat de aşa ceva sau, dacă se întâmplă să îl impresioneze mai mult decât simte că poate suporta, să se ducă afară şi să facă cinci sute de aruncări la coş sau să alerge până cade din picioare ori să se repeadă la vreun aparat complicat. Admir această calitate mai mult decât pe oricare alta. Sportivul ştie ce îl face fericit, ce îl scoate din minţi şi ce trebuie să facă în ambele situaţii. Sub acest aspect, este un adevărat adult. (Deşi, din această cauză, îi este absolut imposibil să-ţi devină prieten.)

[…]

Totuşi, în privinţa sportivilor, vreau să mai spun doar un lucru: e posibil să înveţi prea multe despre ei, ba chiar să înveţi să-i deteşti, la fel cum e posibil să ţi se întâmple cu oricine. Când priveşti foarte de aproape, este extraordinar cât de mult ţi se pare că seamănă toţi - deloc surprinzător şi indubitabil. Şi, din acest motiv, uneori eu spun mai puţin decât ştiu, dar în opinia mea băieţii din branşă fac o greşeală cu interviurile acelea profunde.
Prefer să ating o coardă sensibilă, cu subiecte care să iţi meargă drept la inimă. Bunăoară, să scriu despre un puşti negru şi pricăjit din Bradenton, Florida, care nu stia să citească, suferea de rahitism şi avusese ciocniri cu oamenii legii, dar care mai târziu primeşte o bursă pentru baschet la o universitate importantă din Vestul Mijlociu, devine vedetă, învaţă să citească şi, până la urmă, îşi ia licenţa în psihologie, se însoară cu o albă şi ulterior îşi deschide o firmă de consultanţă în Akron. Da, asta e o poveste frumoasă. Fata ar putea să fie de origine est-europeană. Părinţii ei s-ar opune iniţial, dar în final s-ar lăsa convinşi.
Dacă toate astea lasă impresia că a fi cronicar sportiv ar fi cel mult o treabă superficială este fiindcă chiar aşa stau lucrurile. Dar asta nu înseamnă deloc că e o meserie de lepădat. Şi nici că eu, recunosc, aş fi cu totul nepotrivit pentru aşa ceva.
Read More

Tagguri

adrian mutu (4) Africa de Sud 2010 (5) alina dumitru (1) ANAF (1) Anja Andersen (1) antena 3 (1) arbitraj (3) arogantele etapei (11) australian open (1) Auto (3) baschet (5) ben collins (1) bet365 (1) bonetti (1) CFR (1) cfr cluj (1) Champions League (12) chiajna (1) ciclism (1) Cinism (15) concordia chiajna (1) CR9 (1) Cristian Gatu (1) cronica (7) cs otopeni (1) curiozitati (14) curtean (1) de la prieteni (1) digimobil (2) dinamo (5) Distractie (56) Diverse (30) divizia A (63) divizia sport (1) dopaj (2) dunarea giurgiu (1) echipa nationala (1) Eu (21) fc vaslui (1) Federer (2) Fenomen (8) Fotbal (50) fotbalul mic (1) fotbalul romanesc (2) Foto (6) FRF (6) furt (1) Gafa (5) Gheorghe Tadici (1) Handbal (7) huligani (1) ioan igna (1) ioan niculaie (1) ioan ovidiu sabau (1) Ironie (13) JO2010 (2) lance armstrong (1) laurentiu diniță (1) Le Tour (7) Legende (8) liga i (3) maria sharapova (1) messi (1) mitica dragomir (1) mitică dragomir (1) Mizerie (9) Mondiale 2010 (1) murray (1) Muzică (3) nadal (1) nereida gallardo (1) Nervi (19) nesimtire (4) NHL (15) nissan (1) offtopic (11) Olimpiada (8) Oltchim (1) Omagiu (12) Opinie (66) pariuri (26) phishing (1) poli timisoara (9) politia romana (1) politica (1) Preluate (5) Premier League (4) probleme pariuri (1) prosport (1) Prostie (24) Publicate (46) publicitate (3) radio (1) rapid (3) razvan lucescu (1) reclama (1) religie (1) Reprezentativa (17) respect (1) rubio (1) sabau (1) scandal (6) Serbia (1) Serie A (1) Snooker (2) sondaj (6) Speculatie (9) steaua (2) suporteri (2) telefonie (2) Tenis (10) the stig (1) top gear (1) unirea urziceni (2) universitatea craiova (2) victor piturca (1) victoria branesti (1) violenta (2) vodafone (2) ziaristi (25)