Saturday, April 25, 2009

FRF încurajează rasismul!

Decizia Comisiei de Disciplină prin care Dinamo va juca la Cluj (pe teren neutru) împotriva Timişoarei cu porţile închise nu doar că a iscat un scandal monstru între cele două echipe. Corectitudinea deciziei lipseşte, deoarece Comisia de Disciplină a încălcat exact regulamentul pe care ar trebui să îl aplice (detalii).

Însă printr-o asemenea măsură, FRF încurajează direct rasismul şi acţiunile agresive ale galeriilor şi, până la urmă, ale societăţii. Mesajul transmis în această dimineaţă din Casa Fotbalului este următorul: “Încălcaţi regula şi veţi fi premiaţi”. Asta deoarece măsura luată în acest caz reprezintă un avantaj imens pentru Dinamo, care în deplasarea pentru Cupă ar fi avut în mod cert o galerie mai mică decât va avea în etapa următoare, pe teren propriu, când întâlneşte campioana en-titre, CFR Cluj.Mai mult, Dinamo ar fi riscat chiar o atmosferă puternic ostilă în semifinala cu Timişoara, unde deja câteva sute de fani bănăţeni îşi anunţaseră prezenţa şi suporterii locali ai CFR-ului sau microbiştii clujeni s-ar fi putut coaliza cu bănăţenii pentru susţinerea lui “Poli” (sau dacă nu susţinerea Timişoarei, limitarea la apostrofarea lui Dinamo). Astfel, Comisia de Disciplină “penalizează” scandările rasiste şi mesajele jignitoare ale dinamoviştilor prin anularea oricărei posibile atmosfere ostile într-o semifinală a Cupei României, dar “penalizează” clubul Dinamo mai ales cu un stadion plin la un meci care poate decide numele viitoarei campioane a României şi viitoarei participante în grupele Ligii Campionilor. Adică în Liga unde va juca şi Inter cu Mario Balotelli. De ce menţionez de el?

Pentru că Mircea Sandu, preşedintele FRF şi primul om din fotbalul românesc, a dat la gsptv o explicaţie pentru decizia luată de Comisia de Disciplină. “Naşul” a spus că Balotelli fusese şi el victima scandărilor rasiste la un meci Juventus - Inter. În consecinţă, gruparea din Torino a fost penalizată similar cu Dinamo, iar pedeapsa a executat-o în Cupa Italiei, împotriva lui Lazio. Doar că Mircea Sandu a omis din explicaţia sa un element cheie: Cupa Italiei, cel puţin la nivel de semifinale, se dispută tur-retur şi fiecare echipă este gazdă în câte un meci. De aceea, Juventus a putut fi sancţionată fără ca Lazio să aibă parte de o nedreptate, iar Juve să plătească cu adevărat pentru problemele pe care suporterii le-au avut cu Balotelli. Tocmai de aceea, nici această justificare oferită de Mircea Sandu nu ţine.

0 comentarii:

Tagguri

adrian mutu (4) Africa de Sud 2010 (5) alina dumitru (1) ANAF (1) Anja Andersen (1) antena 3 (1) arbitraj (3) arogantele etapei (11) australian open (1) Auto (3) baschet (5) ben collins (1) bet365 (1) bonetti (1) CFR (1) cfr cluj (1) Champions League (12) chiajna (1) ciclism (1) Cinism (14) concordia chiajna (1) CR9 (1) Cristian Gatu (1) cronica (7) cs otopeni (1) curiozitati (14) curtean (1) de la prieteni (1) digimobil (2) dinamo (5) Distractie (56) Diverse (30) divizia A (63) divizia sport (1) dopaj (2) dunarea giurgiu (1) echipa nationala (1) Eu (21) fc vaslui (1) Federer (2) Fenomen (8) Fotbal (49) fotbalul mic (1) fotbalul romanesc (2) Foto (6) FRF (6) furt (1) Gafa (5) Gheorghe Tadici (1) Handbal (7) huligani (1) ioan igna (1) ioan niculaie (1) ioan ovidiu sabau (1) Ironie (13) JO2010 (2) lance armstrong (1) laurentiu diniță (1) Le Tour (7) Legende (8) liga i (3) maria sharapova (1) messi (1) mitica dragomir (1) mitică dragomir (1) Mizerie (9) Mondiale 2010 (1) murray (1) Muzică (3) nadal (1) nereida gallardo (1) Nervi (19) nesimtire (4) NHL (15) nissan (1) offtopic (11) Olimpiada (8) Oltchim (1) Omagiu (12) Opinie (66) pariuri (26) phishing (1) poli timisoara (9) politia romana (1) politica (1) Preluate (5) Premier League (4) probleme pariuri (1) prosport (1) Prostie (24) Publicate (46) publicitate (3) radio (1) rapid (3) razvan lucescu (1) reclama (1) religie (1) Reprezentativa (17) respect (1) rubio (1) sabau (1) scandal (6) Serbia (1) Serie A (1) Snooker (2) sondaj (6) Speculatie (9) steaua (2) suporteri (2) telefonie (2) Tenis (10) the stig (1) top gear (1) unirea urziceni (2) universitatea craiova (2) victor piturca (1) victoria branesti (1) violenta (2) vodafone (2) ziaristi (25)