Friday, September 29, 2006

Revenirea unei legende

Valentin ŞERBĂNUŢ

Anul acesta anotimpurile deraiaseră pentru UTA. Primăvara a fost rece şi grea, dar se speră la o toamnă înfloritoare

În urmă cu vreo trei săptămâni mă întrebam dacă Marius Lăcătuş şi UTA vor reuşi să formeze un lot de jucători pentru prima ligă, având la dispoziţie un milion de euro şi mai puţin de o lună. Până acum cantitativ s-a strâns un vestiar de fotbalişti. Un număr de două ori mai mare de jucători a fost refuzat, iar în lotul alb-roşilor au ajuns şi câteva nume consacrate. În primul rând Bogdan Mara, care încearcă renaşterea pe plan sportiv, după eşecul de anul trecut numit Rapid. Apoi Ionuţ Bălan, Sorin Oncică sau Bogdan Apostu vor pune şi ei osul pentru echipa fanion a Aradului. Din discuţie l-am lăsat deoparte pe Daniel Tudor, el a fost de două ori cel mai bun portar în Ungaria, acum trebuie să continue pe acelaşi drum, nu să mai confirme vreo aşteptare. Aşadar pe hârtie sunt fotbalişti, testul lor însă începe abia de astăzi. Şi încă în compania Farului Constanţa, o nucă tare a primei divizii.
Dar importantă şi marcantă este revenirea în prim-plan a Aradului fotbalistic. E vorba de regăsirea tradiţiei şi a istoriei, a unei campioane pierdute într-o mulţime de probleme distribuite pe o lungă linie a timpului. Chiar dacă UTA nu a intrat în Liga I pe picioarele ei, ci printr-o mişcare legislativă şi prin dorinţa unor oameni de afaceri sau chiar un joc al autorităţilor locale, cu gruparea arădeană a reapărut şi o altă atmosferă pe prima scenă a fotbalului românesc. Vom avea un nou stadion clocotind, comparativ, de exemplu, cu dezolanta arenă Selena din Bacău. Vom mai avea parte de noi capitole ale tradiţionalului derby Poli – UTA. Adică va exista o echipă vie care îşi merită locul.
Însă de acum pentru arădeni important este să îşi dea seama că apa rece nu conţine alcool, să nu se îmbete cu ea, pentru că visul poate să se destrame la fel de repede cum s-a creat.
PS: Ca orice moment frumos dar real, există şi partea urâtă. 30 RON nici la teatru nu se plăteşte, dar ce să se mai discute, cine vrea să vadă meciuri...
(28 iulie 2006, ProSport, editia de Vest)

0 comentarii:

Tagguri

adrian mutu (4) Africa de Sud 2010 (5) alina dumitru (1) ANAF (1) Anja Andersen (1) antena 3 (1) arbitraj (3) arogantele etapei (11) australian open (1) Auto (3) baschet (5) ben collins (1) bet365 (1) bonetti (1) CFR (1) cfr cluj (1) Champions League (12) chiajna (1) ciclism (1) Cinism (14) concordia chiajna (1) CR9 (1) Cristian Gatu (1) cronica (7) cs otopeni (1) curiozitati (14) curtean (1) de la prieteni (1) digimobil (2) dinamo (5) Distractie (56) Diverse (30) divizia A (63) divizia sport (1) dopaj (2) dunarea giurgiu (1) echipa nationala (1) Eu (21) fc vaslui (1) Federer (2) Fenomen (8) Fotbal (49) fotbalul mic (1) fotbalul romanesc (2) Foto (6) FRF (6) furt (1) Gafa (5) Gheorghe Tadici (1) Handbal (7) huligani (1) ioan igna (1) ioan niculaie (1) ioan ovidiu sabau (1) Ironie (13) JO2010 (2) lance armstrong (1) laurentiu diniță (1) Le Tour (7) Legende (8) liga i (3) maria sharapova (1) messi (1) mitica dragomir (1) mitică dragomir (1) Mizerie (9) Mondiale 2010 (1) murray (1) Muzică (3) nadal (1) nereida gallardo (1) Nervi (19) nesimtire (4) NHL (15) nissan (1) offtopic (11) Olimpiada (8) Oltchim (1) Omagiu (12) Opinie (66) pariuri (26) phishing (1) poli timisoara (9) politia romana (1) politica (1) Preluate (5) Premier League (4) probleme pariuri (1) prosport (1) Prostie (24) Publicate (46) publicitate (3) radio (1) rapid (3) razvan lucescu (1) reclama (1) religie (1) Reprezentativa (17) respect (1) rubio (1) sabau (1) scandal (6) Serbia (1) Serie A (1) Snooker (2) sondaj (6) Speculatie (9) steaua (2) suporteri (2) telefonie (2) Tenis (10) the stig (1) top gear (1) unirea urziceni (2) universitatea craiova (2) victor piturca (1) victoria branesti (1) violenta (2) vodafone (2) ziaristi (25)