Friday, September 29, 2006

Pierduţi în obiective

Hagi este singurul om de la Poli care îşi mai urmăreşte planul. Nu a căzut victimă deznădejdii, ştie ce a negociat şi pentru ce şi-a dat acordul

Valentin ŞERBĂNUŢ

Commando Viola e gata să închidă peluza pentru un meci în semn de protest. Jucătorii sunt timoraţi şi speriaţi, Marian Iancu face evaluări. Cu toţii, suporteri, patron şi jucători, îşi caută încrederea şi speranţa prin fel şi fel de cotloane ale propriilor memorii şi experienţe fotbalistice, în declaraţii mai mult sau mai puţin consistente, comparând momente şi antrenori, analizând tablouri generale şi posibile soluţii.

În acest timp, un singur om rămâne la fel de determinat, de dăruit, de hotărât şi de încrezător în forţele proprii şi în Poli: Gică Hagi. Totuşi poziţia lui este cea mai instabilă. Evident, obiectivul său nu este oricare din primele zece locuri. Iancu îi cere să fie cel puţin pe aceeaşi poziţie cu Poli în sezonul trecut. Adică să termine pe şase. Dar Hagi mai are un obiectiv: să formeze o echipă. De fapt aceasta ar fi şi ţinta reală, pentru că între locurile şase şi zece există o singură diferenţă: suma mică de bani încasată din drepturile TV.

Şi atunci, dacă Gică Hagi va fi schimbat în vară, va avea dreptate: venise pentru un proiect de ani, nu pentru un retur, cine poate să îi reproşeze ceva? Însă Iancu se va contrazice încă o dată. Hagi ar fi al doilea antrenor demis, după Olăroiu, într-un sezon în care ambii aveau obiectiv construcţia unei echipe! Dar contradicţiile sunt frecvente în fotbalul autohton. Problema la Poli ar fi de ce a eşuat Hagi şi chiar Olăroiu? “Dacă Gică nu va reuşi la Timişoara, va fi numai din vina noastră”. Declaraţia îi aparţine tot lui Marian Iancu şi a fost făcută la instalarea fostului decar al naţionalei pe banca lui Poli. Pare o frază de faţadă, dar are implicaţii profunde.

Asta mai ales după ce Hagi a pus degetul pe rană, afirmând că îşi doreşte o conducere puternică şi unitate în club, afirmând că în aceste momente Poli are nevoie de încrederea propriilor oameni. Tehnicianul se simte părăsit, dar alta este esenţa. Oare în acest moment sau în viitorul apropiat conducerea lui Poli este capabilă să facă faţă jocurilor de culise ale diviziei A? Este capabilă să se ia la trântă zilnic nu numai cu presa, ci şi cu alte echipe sau cu forurile fotbalistice? Pentru că acestea sunt lucruri necesare unei campioane, poate chiar înainte de a porni construcţia unei echipe.

(13 mai 2006, ProSport, editia de Vest)

0 comentarii:

Tagguri

adrian mutu (4) Africa de Sud 2010 (5) alina dumitru (1) ANAF (1) Anja Andersen (1) antena 3 (1) arbitraj (3) arogantele etapei (11) australian open (1) Auto (3) baschet (5) ben collins (1) bet365 (1) bonetti (1) CFR (1) cfr cluj (1) Champions League (12) chiajna (1) ciclism (1) Cinism (14) concordia chiajna (1) CR9 (1) Cristian Gatu (1) cronica (7) cs otopeni (1) curiozitati (14) curtean (1) de la prieteni (1) digimobil (2) dinamo (5) Distractie (56) Diverse (30) divizia A (63) divizia sport (1) dopaj (2) dunarea giurgiu (1) echipa nationala (1) Eu (21) fc vaslui (1) Federer (2) Fenomen (8) Fotbal (49) fotbalul mic (1) fotbalul romanesc (2) Foto (6) FRF (6) furt (1) Gafa (5) Gheorghe Tadici (1) Handbal (7) huligani (1) ioan igna (1) ioan niculaie (1) ioan ovidiu sabau (1) Ironie (13) JO2010 (2) lance armstrong (1) laurentiu diniță (1) Le Tour (7) Legende (8) liga i (3) maria sharapova (1) messi (1) mitica dragomir (1) mitică dragomir (1) Mizerie (9) Mondiale 2010 (1) murray (1) Muzică (3) nadal (1) nereida gallardo (1) Nervi (19) nesimtire (4) NHL (15) nissan (1) offtopic (11) Olimpiada (8) Oltchim (1) Omagiu (12) Opinie (66) pariuri (26) phishing (1) poli timisoara (9) politia romana (1) politica (1) Preluate (5) Premier League (4) probleme pariuri (1) prosport (1) Prostie (24) Publicate (46) publicitate (3) radio (1) rapid (3) razvan lucescu (1) reclama (1) religie (1) Reprezentativa (17) respect (1) rubio (1) sabau (1) scandal (6) Serbia (1) Serie A (1) Snooker (2) sondaj (6) Speculatie (9) steaua (2) suporteri (2) telefonie (2) Tenis (10) the stig (1) top gear (1) unirea urziceni (2) universitatea craiova (2) victor piturca (1) victoria branesti (1) violenta (2) vodafone (2) ziaristi (25)