Contradicţii

Contradicţii

Valentin ŞERBĂNUŢ

Primul meci pentru Poli a fost unul al contrastelor. Cum vor decurge lucrurile?

Primele 20 de minute, puse în balanţă cu ultimele 20. Agresivitatea lui Emeghara, care l-a blocat pe Nicoliţă tot meciul, pusă în oglindă cu pasele lui imprecise. Desprinderile excelente de marcaj ale lui Grigorie, necontinuate însă cu pasa decisivă spre unul din ceilalţi colegi din ofensivă. Intervenţiile imperiale ale lui Mehmedovic şi McKain în faţa atacanţilor stelişti, succedate de ieşiri la ofsaid nesincronizate. Reflexele lui Popa alternate cu respingeri în faţă şi ezitări la centrările oaspeţilor.
Sunt doar câteva imagini care mi-au rămas în minte după Poli – Steaua. Apar contururi excelente, dar sunt încă slab trasate, nu subliniate şi îngroşate. Poate mai important decât câştigarea unui punct, meciul cu Steaua a dovedit că pretenţiile moderate pentru acest sezon - cel puţin la nivel declarativ - ale oficialilor lui Poli sunt îndreptăţite. Sorin Cîrţu va trebui să găsească soluţia fiecărei probleme, să pună apoi accentul pe ceea ce a reuşit deja să construiască. Jocul cu Steaua nu a fost un regal fotbalistic, dar este de apreciat că în mai puţin de o lună, “Sorinaccio” a pus bazele unei echipe care a făcut faţă cu brio altei formaţii, una cu pretenţia de a accede în Champions League. Până la urmă cu ce a fost Steaua superioară lui Poli? Numărul marilor ocazii este egal, al greşelilor la fel.
În aceeaşi măsură ca aportul lui Cîrţu la dezvoltarea echipei poate contribui şi conducerea. De data aceasta nerăbdarea lui Marian Iancu nu mai este evidentă în fiecare declaraţie, în fiecare interviu sau în fiecare acţiune. Cert este că lui Iancu nu îi place să aştepte, dar totuşi cred că a tras nişte concluzii din experimentele nereuşite ale sezonului trecut. Sau cel puţin acestea sunt semnalele transmise de el.
(31 iulie 2006, ProSport, editia de Vest)