Irezistibil, Roger

Irezistibil, Roger

Australian Open 2010 s-a încheiat şi Roger Federer este la al 16-lea trofeu de mare slem câştigat. Până prin urmă cu vreo trei-patru ani, mi-era complet antipatic. Abia aşteptam să văd pe cineva care îl bate. A apărut mai întâi Nadal, apoi Murray, amăndoi cu joc prudent, cu schimburi de anduranţă, iar Federer picase în faţa lor. A fost perioada în care am început să urmăresc mai mult tenis, să stau lipit de televizor la meciurile mari şi să îl descopăr pe Roger Federer aşa cum este pe teren.


Nu îl mai urăsc, de fapt chiar îl simpatizez. Nu îmi plac nici mie cei care câştigă mereu, dar tenisul lui este atât de fermecător, are o magie intrinsecă şi, în timp, Roger a devenit şi amuzant :). Am mai scris de câteva ori aici despre el, nu voi uita acel episod dintr-un meci cu Hidalgo, sfertul de finală cu Del Potro de la precedentul Australian Open sau returul excepţional din jocul cu Djokovic de anul trecut. Cele mai frmoase lovituri din tenisul actual le-am văzut la Federer, cele mai frumoase reacţii la înfrângeri de asemenea. A acceptat picajele temporare în faţa lui Nadal sau Murray doar pentru a reveni mai puternic, mai complex şi mai valoros în jocuri prin care uimeşte în continuare sportul alb. De aceea îmi place Federer, se reinventează şi orice metodă prin care e învins nu rezistă fără să aibă mereu îmbunătăţiri.


De aceea, a meritat din plin să câştige Australian Open. Parcursul său a fost poate neaşteptat chiar şi pentru Roger, cedând de-a lungul competiţiei, în şapte meciuri, numai două seturi, câte unul în faţa lui Andreev şi Davydenko. Şi apropo de această statistică, poate că acum vor înţelege şi cei care şi-au bătut joc de Victor Hănescu de ce nu a putut românul mai mult, de ce a renunţat să spere încă din timpul meciului cu Federer. La fel au făcut şi alţii cu pretenţii ca Hewitt, Tsonga sau Murray.


De data aceasta, Federer a fost pur şi simplu irezistibil şi cred că 2010 va fi un an mare pentru el. În acelaşi timp, lacrimile lui Andy Murray după finala pierdută, durerile lui Nadal din semifinale, dau dovadă că ambii trebuie să se maturizeze. Şi o vor face. Pe Murray aş miza că va fi următorul mare jucător care va domina lumea tenisului după retragerea lui Federer, dar deocamdată atât el cât şi Nadal mai au de învăţat multe secrete, mai au de câştigat la naturaleţe în teren şi la adaptare. Până atunci, mă bucur că am parte în aceşti ani să văd unele din cele mai interesante momente ale tenisului.


PS: Transmisia EuroSport la Australian Open a fost de cele mai multe ori cel puţin bună, iar studioul lor de acolo este o idee perfectă. Annabel Croft este extrem de sexy, în ciuda celor 44 de ani, iar interviurile făcute de Jim Courier au fost mereu excepţionale.


Foto: Mark Dadswell/Getty Images

Read More

10 oportunităţi pentru Adi Mutu

10 oportunităţi pentru Adi Mutu

“Briliantul” a fost prins iar cu substanţele în spate şi cariera lui de fotbalist este în pericol. Dacă încercarea lui de a-i prosti pe cei din comisiile anti-doping va avea un deznodământ negativ, deci povestea lui cu slăbitul şi naivitatea nu va fi cumpărată de prea multă lume, atunci oricând Adi Mutu are la dispoziţie noi oportunităţi în viaţă. Este, până la urmă, tânăr şi are viaţa înainte. Eu îi doresc oricum baftă şi îi prezint mai jos câteva propuneri:

1. Ar putea face reclama la producătorii pastilelor de slabit. Dacă au prins reclamele cu el la apă plată...
2. Mai mult, Adi ar putea lansa propria linie de produse, pilula “Mutu”.
3. Dacă nu se va înţelege cu ei, ar putea să îşi deschidă prorpiul lanţ de farmacii.
4. Adi ar putea scrie chiar şi o carte: „Loose weight like Mutu”.
5. Dacă are voce, ar putea să se apuce de cântat şi să dea audiţii pentru a fi cooptat în viitoarele proiecte ale trupei The Rolling Stones. Keith Richards ar fi încântat.
6. Cine ştie la fel de bine şiretlicurile fotbaliştilor? De aceea, ar putea deveni consilierul cluburilor pe probleme extrasportive.
7. Ar putea lua legătura cu Eric Clapton pentru un remix la “Cocaine”.
8. Poate că Adi va fi tentat să se înroleze în serviciile secrete pentru teste asupra toleranţei la substanţe halucinogene.
9. Pentru o viaţă boemă, Mutu şi-ar putea deschide un coffee-shop în Amsterdam.
10. Cu CV-ul său, s-ar putea înscrie într-o echipă de ciclism pentru viitorul tur al Franţei.

Read More

Nu-l faceţi pe Mutu nici mai bun, nici mai rău decât este

Nu-l faceţi pe Mutu nici mai bun, nici mai rău decât este

Sigur, acum e logică revenirea lui Mutu din ianuarie, cu seria lui irezistibilă de goluri. Putem să o plasăm măcar parţial pe efectele produse de sibutramină:
- agresivitate crescută
- reducerea senzaţiei de oboseală
- creşterea rezistenţei
- îmbunătăţirea oxigenării
- efect imediat, încă de la prima administrare

De asemenea, sibutramina poate provoca în timp degenerări ale unor organe vitale şi este recomandată pentru slăbit doar în cazuri rare când alte metode mai sigure dau greş.

Adrian Mutu a trişat. Haideţi să nu îl găsim noi în România nevinovat şi victima unui medicament de slăbire despre care nu ar fi ştiut ce poate să facă. Un sportiv de asemenea valoare, la asemenea nivel, nu are voie să facă asemenea gesturi. Şi cred că Adi a ştiut că nu are voie să se expună. Dar s-a expus şi acum plăteşte.
Haideţi însă să nu picăm în partea cealaltă. Nu ar trebui să îl facem pe Mutu nici mai bun, dar nici mai rău decât este.

Mutu este un enorm talent fotbalistic, un om cu trăsături puternice, concretizate însă în tupeu uneori prea mare. Tupeu care l-a costat pe alocuri la echipa naţională, care l-a costat scump la Chelsea, şi care acum l-ar putea costa cel mai mult, cariera sa. O carieră care însă i-a dat României singura calificare la un turneu final din ultimii zece ani.

Read More

Un şpăgar la şefia arbitrilor?

Un şpăgar la şefia arbitrilor?

Ioan Igna a fost numit şef la CCA de vreo două ore, după ce de dimineaţă Mircea Sandu şi-a prelungit mandatul în fruntea FRF şi s-au produs câteva alte modificări de structură. Siteurile de sport relatează pe larg subiectul şi nu mai pierd vremea vorbind şi eu despre cum nu se va schimba mare lucru în fotbalul intern.

Dintr-o curiozitate, am căutat câteva informaţii despre Ioan Igna şi, normal, am aterizat şi pe Wikipedia. Articolul despre fostul arbitru este un ciot - la ce v-aţi fi aşteptat - dar în ciotul de maxim 600 de semne este o menţiune teribilă:

"He (n. Igna) was bribed by Jorge Nuno Pinto da Costa (FC Porto President, and considered the Portuguese football godfather) in the 1984 Cup Winners Cup Semifinal - FC Porto v Aberdeen - for $50000". (AICI e pagina lui Igna pe wikipedia)

Ce? Vreo glumă? Vreo maliţiozitate? Am căutat mai departe şi am dat peste un articol din 1996 apărut într-o publicaţie de care cred că a auzit toată lumea, The Independent:
Fernando Barata, a hotel owner and the former chairman of another Portuguese club, Farense, has claimed that he had been asked by Porto to speak to the referee before the first leg. He said he had been asked to fix a 3- 0 victory for Porto, but has not said how much money was offered. Porto won both the home and away legs 1-0. (AICI articolul complet)

Foarte interesant, cum ar spune Chican.

Read More

Fotbalist de Africa

Fotbalist de Africa

Un internaţional togolez scapă printr-o conjunctură de un atentat în care putea muri. La o săptămână, de trei ori îşi spune povestea pe telefoane, prin aeroporturi sau în vestiar. Nibombe s-a certat cu Adebayor, starul echipei, şi de aceea nu a mai prins lotul, dar undeva în privirea lui se simte că ar fi dorit şi el să îşi rişte viaţa dar să fie în echipa naţională. Are un discurs calm dar trist, răspunde fără figuri de Dayro în faţa reporterilor care sunt mai interesaţi de cearta lui cu vedeta de la Manchester City decât de atentat.
De ce să verse lacrimi departe într-o Europă care nu dă doi bani pe morţii togolezilor sau pe tragediile care însoţesc la fiecare doi-trei ani echipa asta de fotbal, într-o Europă care s-a speriat doar pentru Adebayor, într-o Românie care e interesată doar de plăgile lui Akakpo pentru că joacă la Vaslui?

Nibombe e altfel construit şi nu simte revolta care a cuprins România anul trecut când murea Marian Cozma. A văzut atâtea realităţi într-o Africă pe care noi nu o cunoaştem cu adevărat pentru că ne ocupăm timpul cu discuţii despre flacăra violet în ţara în care (cândva) urmăritul penal europarlamentar Gigi Becali dă lecţii despre Dumnezeu în interviuri de tot felul. Într-o ţară în care avem de disecat conspiraţii farmaceutice despre vaccinuri inventate pentru viruşi inventaţi, când Africa oferă o rată de 10% seropozitivitate pentru HIV în rândul populaţiei adulte.

Continentul Negru e departe şi ne permitem să stăm acasă la TV, comozi în fotolii, să ne amuzăm când epigonii lui Banciu îşi bat joc de ţările africane pentru că nu au stadioane ca Bernabeul sau oraşe ca Barcelona, că nu au un fotbal ca al Angliei deşi au zeci de staruri în UK, comentatori care uită că România oferă doar un dram de siguranţă omului în general, în niciun caz vreun fotbal mai bun sau vreun sport mai elevat. Uităm că acolo să faci sport de performanţă e un lux, că la Cupa Africii pe Naţiuni important este să participi şi doare când eşti lăsat în afara lotului, chiar dacă echipa ta este atacată de grupuri extremiste (sau poate de aceea doare mai tare pentru Nibombe).

Acum, Europa este comodă în faţa Africii, avem televizoare şi uităm că Africa de Sud, viitoarea gazdă a mondialului, deţine recordul HIV cu 20% rată de infecţie şi este gata să primească zeci de mii de turişti englezi, germani, olandezi, italieni sau spanioli. Care e adevărata Africa?

Read More