Thursday, April 24, 2008

Federer şi maimuţoiul

O vorbă românească spune că "prostul până nu-i fudul, nu e prost destul". O alta spune că "prostia se plăteşte". Ieri, la meciul Roger Federer - Ramirez Hidalgo, am văzut demonstraţia matematică a celor două proverbe.

6-1 în primul set pentru Roger. Apoi „number one” a pierdut surprinzător în setul doi, 3-6... iar în decisiv, tabela arăta un uluitor 1-5 pentru spaniol. Hidalgo servea pentru meci, era la patru mingi distanţă de o victorie strălucitoare în faţa lui Federer.
Dar Hidalgo nu s-a mulţumit cu o victorie sigură. În primul rally, a încercat să returneze o minge lovind cu racheta pe sub picior. Lovitura lui s-a dus în aut, dar momentul a trezit la viață Bestia.
Până atunci, Roger pierdea. Se mai întâmplă, dar o umilinţă, o lovitură la mişto de la "locul 137", a fost de nedigerat pentru "Fedex".
Peste Hidalgo părea că a picat un blestem. Minge cu minge, acesta a pierdut teren, nu i-a mai ieşit nimic, nici lovituri elementare, nici serviciu, nimic. Zâmbetele au pierit. figura lui a fost mai întâi calmă, apoi impacientată și, în cele din urmă, disperarea şi reproşurile către sine au pus stăpânire pe el. Federer recupera game după game. În 20 de minute, Hidalgo s-a văzut servind din nou. De data aceasta pentru a rămâne în joc.
Era 6-5 pentru Roger când extaziatul din urmă cu jumătate de oră a reușit, în sfârşit, un game pe propriul serviciu. S-a întâmplat poate şi pentru că Federer a vrut să îi prelungească agonia cât mai mult, cu un tie-break nemilos.
Oricum, Hidalgo nu mai avea vreo şansă. Îngenuncheat mai devreme, marele lui rival se ridicase, orgoliul de campion rănit fusese mai puternic. Roger juca un tenis de cel mai înalt nivel, redevenise invincibil. În tie-break, Hidalgo a învăţat pentru totdeauna ce este respectul. Răspunsul acelei lovituri de la 1-5 a fost identic. Federer a trimis un retur cu racheta pe sub picior, culmea, tot în aut. Atunci spaniolul, cu o gură strâmbă de furie şi ochii înlăcrimați (prim planul televiziunii a fost o bijuterie), a înţeles perfect că şi-a permis mult prea mult: poţi câştiga un meci oricând, dar nu poţi batjocori un adversar ca Federer.

0 comentarii:

Tagguri

adrian mutu (4) Africa de Sud 2010 (5) alina dumitru (1) ANAF (1) Anja Andersen (1) antena 3 (1) arbitraj (3) arogantele etapei (11) australian open (1) Auto (3) baschet (5) ben collins (1) bet365 (1) bonetti (1) CFR (1) cfr cluj (1) Champions League (12) chiajna (1) ciclism (1) Cinism (14) concordia chiajna (1) CR9 (1) Cristian Gatu (1) cronica (7) cs otopeni (1) curiozitati (14) curtean (1) de la prieteni (1) digimobil (2) dinamo (5) Distractie (56) Diverse (30) divizia A (63) divizia sport (1) dopaj (2) dunarea giurgiu (1) echipa nationala (1) Eu (21) fc vaslui (1) Federer (2) Fenomen (8) Fotbal (49) fotbalul mic (1) fotbalul romanesc (2) Foto (6) FRF (6) furt (1) Gafa (5) Gheorghe Tadici (1) Handbal (7) huligani (1) ioan igna (1) ioan niculaie (1) ioan ovidiu sabau (1) Ironie (13) JO2010 (2) lance armstrong (1) laurentiu diniță (1) Le Tour (7) Legende (8) liga i (3) maria sharapova (1) messi (1) mitica dragomir (1) mitică dragomir (1) Mizerie (9) Mondiale 2010 (1) murray (1) Muzică (3) nadal (1) nereida gallardo (1) Nervi (19) nesimtire (4) NHL (15) nissan (1) offtopic (11) Olimpiada (8) Oltchim (1) Omagiu (12) Opinie (66) pariuri (26) phishing (1) poli timisoara (9) politia romana (1) politica (1) Preluate (5) Premier League (4) probleme pariuri (1) prosport (1) Prostie (24) Publicate (46) publicitate (3) radio (1) rapid (3) razvan lucescu (1) reclama (1) religie (1) Reprezentativa (17) respect (1) rubio (1) sabau (1) scandal (6) Serbia (1) Serie A (1) Snooker (2) sondaj (6) Speculatie (9) steaua (2) suporteri (2) telefonie (2) Tenis (10) the stig (1) top gear (1) unirea urziceni (2) universitatea craiova (2) victor piturca (1) victoria branesti (1) violenta (2) vodafone (2) ziaristi (25)