Friday, July 25, 2008

Dau şi eu în gsptv

Pentru prima dată în România, campionatul intern de fotbal se va transmite exclusiv într-un sistem restrâns unde interesul financiar a primat oricărui alt argument.
În vreme ce trustul Intact încearcă să convingă prin toate mijloacele deţinute că este un pas înainte pentru mass-media română, trusturile concurente scot la iveală neajunsuri după neajunsuri în acest sistem de transmisie.
Intri în licitaţie, arunci oferta pe masă şi aştepţi să creşti preţul. Câştigi licitaţia, plăteşti prima tranşă, dar nu ai infrastructura necesară pentru a susţine contractul. Înfiinţezi un post nou de televiziune, gsptv. Te asociezi cu un cablist şi abonaţii lui se vor considera norocoşi. Restul instituţiilor media şi transmiţătorilor TV au pumnul în gură cât să le crape fălcile şi sunt nevoiţi să negocieze preluarea noului post de pe o poziţie inferioară, sub presiunea timpului şi a abonaţilor.
Fără doar şi poate, noua formulă de transmisie restricţionează dreptul la informare a publicului, dar sistemul este funcţional şi în alte ţări mult mai bine cotate din punct de vedere fotbalistic. Franţa şi Italia apar pe tapet.
Doar că Intact, spre deosebire de Canal+ sau Sky, nu a avut nici în trecut susţinerea necesară pentru a transmite în condiţii bune măcar una din opţiunile etapei. Atunci cum va fi când va da minim şase partide într-un weekend?

Aparent paradoxal, situaţia poate să ducă la pierderi şi pentru gsptv şi Intact. Cu un număr redus de receptoare care pot reda noul post tv şi cu un procent de maxim 30% din populaţia României care are acces în acest moment la gsptv, veniturile din advertising vor fi scăzute, iar interesul Intact este de a-şi acoperi costurile de la cumpărarea drepturilor pentru Liga I.
Pe de altă parte, dacă situaţia rămâne neschimbată şi accesul la televizări în continuare restricţionat, boomul mediatic pe care l-a înregistrat fotbalul în România va cunoaşte un recul, ceea ce va duce la noi pierderi pentru trusturile media. Cu cât mai mulţi bani vor fi investiţi, cu atât vor fi mai mari pierderile. Astfel, gsptv ar putea fi pe termen mediu victima propriului plan.

O altă problemă va fi încurajarea unor businessuri de cartier, cu fel şi fel de cablişti care vor retransmite la scară foarte redusă semnalul recepţionat de la sa zicem RCS. Asta deja se întâmplă în anumite zone mai "calme" ale ţării. La fel s-ar putea întâmpla şi pe internet, unde varii servere preiau semnalele tv si le transmit prin diverse softuri mai departe. În asemenea situaţii, de suferit va avea tot principalul transmiţător. Abonaţii cu acces la gsptv vor fi mulţumiţi, unii vor găsi metode alternative iar alţii se vor rupe de fenomen.

Gândit ca un canal care să dea lovitura, gsptv şi exclusivitatea pe drepturile Ligii I poate avea o repercursiune neaşteptată pentru trustul din care face parte.
Bineînţeles, nu sunt suficient de nebun ca să consider că acesta va fi scenariul cel mai probabil pentru următorii trei ani de fotbal intern. Dar sunt convins că Intact şi gsptv vor avea probleme neaşteptate şi ceea ei anunţă ca un beneficiu general este de fapt o nouă etapă în lupta dintre instituţiile media. Doar că acest război ar trebui să fie mereu în folosul spectatorului, telespectatorului, cititorului şi (mai nou) utilizatorului, nu în detrimentul acestuia. Cu siguranţă că dreptul la informare nu poate fi îngrădit prin lege şi cu atât mai puţin în practică. De aceea, laudele la adresa unui serviciu care deocamdată "lucrează" împotriva interesului microbiştilor sunt deplasate.

0 comentarii:

Tagguri

adrian mutu (4) Africa de Sud 2010 (5) alina dumitru (1) ANAF (1) Anja Andersen (1) antena 3 (1) arbitraj (3) arogantele etapei (11) australian open (1) Auto (3) baschet (5) ben collins (1) bet365 (1) bonetti (1) CFR (1) cfr cluj (1) Champions League (12) chiajna (1) ciclism (1) Cinism (14) concordia chiajna (1) CR9 (1) Cristian Gatu (1) cronica (7) cs otopeni (1) curiozitati (14) curtean (1) de la prieteni (1) digimobil (2) dinamo (5) Distractie (56) Diverse (30) divizia A (63) divizia sport (1) dopaj (2) dunarea giurgiu (1) echipa nationala (1) Eu (21) fc vaslui (1) Federer (2) Fenomen (8) Fotbal (49) fotbalul mic (1) fotbalul romanesc (2) Foto (6) FRF (6) furt (1) Gafa (5) Gheorghe Tadici (1) Handbal (7) huligani (1) ioan igna (1) ioan niculaie (1) ioan ovidiu sabau (1) Ironie (13) JO2010 (2) lance armstrong (1) laurentiu diniță (1) Le Tour (7) Legende (8) liga i (3) maria sharapova (1) messi (1) mitica dragomir (1) mitică dragomir (1) Mizerie (9) Mondiale 2010 (1) murray (1) Muzică (3) nadal (1) nereida gallardo (1) Nervi (19) nesimtire (4) NHL (15) nissan (1) offtopic (11) Olimpiada (8) Oltchim (1) Omagiu (12) Opinie (66) pariuri (26) phishing (1) poli timisoara (9) politia romana (1) politica (1) Preluate (5) Premier League (4) probleme pariuri (1) prosport (1) Prostie (24) Publicate (46) publicitate (3) radio (1) rapid (3) razvan lucescu (1) reclama (1) religie (1) Reprezentativa (17) respect (1) rubio (1) sabau (1) scandal (6) Serbia (1) Serie A (1) Snooker (2) sondaj (6) Speculatie (9) steaua (2) suporteri (2) telefonie (2) Tenis (10) the stig (1) top gear (1) unirea urziceni (2) universitatea craiova (2) victor piturca (1) victoria branesti (1) violenta (2) vodafone (2) ziaristi (25)