Maestrul și Milițienii

E textul prea frumos și cred că în curând va dispărea de la locul său... așa că îl voi copia aici astăzi, când toți plâng după un tip bărbos, imens la propriu și călău de ocazie pentru atâția necunoscuți, un om care nu a simpatizat cu echipa din textul care urmează, dar care a reprezentat perfect sistemul de atunci și ticăloșia, perversitatea și jegul de acum. Odihnește-te, maestre Păunescu. 

Miliţienii

de Radu Banciu


Pe timpuri, coaliţiile anti-Dinamo se rezumau la comunicatele de partid. Acestea erau rare, definitive şi lămuritoare. Dar nu se murea din atâta lucru. Regimul comunist e cel care a întreţinut şi desăvârşit „mitul Dinamo”, una dintre cele mai mari minciuni din istoria sportului. Ne-am trezit la un momrent dat că - pac, pac! - se inventase Victoria, un fel de resort doctrinar al clubului din Ştefan cel Mare, echipa tuturor lichelelor de rang înalt, hidra Securităţii, dovada supremă că fotbalul era confiscat iremediabil de aparatul de stat.
Pe lângă ea, Dinamo a continuat să trăiască tumultuos, arogant, sfidând din toate punctele de vedere ideea de competiţie. Cine nu-şi mai aminteşte de serialele de comedie din după-amiezile „Fotbalului minut cu minut”, când radiofonia uimea România, iar alde Mateuţ şi Cămătaru aveau ordin să violeze fragilele regulamente europene?! Reuşeau. Au reuşit. Am fost cu toţii mândri de asta.
Decembrie 89 şi, mai apoi, secolul XXI au surprins-o pe Dinamo în aceeaşi postură. Meciurile au continuat, oamenii s-au mai schimbat, dar senzaţiile de opresiune, de umilinţă şi de nedreptate n-au dispărut şi nu vor dispărea vreodată. Dinamovismul înseamnă mult cinism şi prea puţin umor. Nu câinele, ci javra e simbolul lui Dinamo!
Read More

Tu de unde ai mai aterizat, bă băiete?

Rubio ăsta de la Dinamo (poza e genială) mi se pare cel mai amuzant personaj al zilei, după interviul din ProSport.

Oferta făcută a fost foarte bună şi nu regret că am spus "da". Ştiam de duelurile Dinamo - Steaua şi că Steaua e echivalenta Barcelonei, iar Dinamo a lui Real Madrid. Cu atât mai bine, eu sunt fanul "galacticilor".

Eu nu știu cine i-a spus ăstuia asemenea aberații și cine i-a băgat în cap echivalențe penibile, dar pe de altă parte fac pariu că și Borcea este sigur că l-a transferat pe echivalentul lui Sergio Ramos. Când vor afla cu toții că realitatea-i alta, o să fie un nou caz Miranda/Bodipo/Desculțio...

foto: ProSport
Interviul, aici.
Read More

The Stig își scrie cartea. În ciuda BBC

Cine spune că nu s-a uitat vreodată la o ediție din Top Gear s-ar putea să mintă. Cine spune că nu știe ce este The Stig, sigur minte :).

Cam asta ar trebui să fie ideea pe care BBC a vrut să o lase cu emisiunea și cu personajul său, iar în mare parte strategia de publicitate i-a reușit. Tabloidele britanice au vânat timp de șapte ani un nume, o poză, o identitate pentru The Stig, și de aici au apărut multe enormități extrem de amuzante în Top Gear.

Din favoritele mele:

Some say that his tears are adhesive, and that if he caught fire, he'd burn for a thousand days...


Some say that his genitals are on upside down, and that if he could be bothered, he could crack the Da Vinci Code in 43 seconds...


Some say that his first name really is "The," and that if he went on Celebrity Love Island, they'd all be pregnant including the camera men...


Some say that he sucks the moisture from ducks, and that his crash helmet is modelled on Britney Spears' head...


Some say his droppings have been found as far north as York. And that he has a full size tattoo of his face, on his face...


Some say that he sleeps inside out, and that he once had phone sex with Russell Brand's answering machine...


...All we know is, he's called the Stig.

Numai că după șapte ani, The Stig s-a decis să își scrie biografia și, în instanță, a câștigat procesul cu BBC, dezvăluind o identitate pe care poate că nici Scotland Yard nu o putea proteja atât de bine.
The Stig este... este... NU, nu e Michael Schumacher așa cum apărea într-un episod mai vechi din Top Gear, evident.
The Stig este Ben Collins, un pilot de curse de 35 de ani care poate că a făcut schimbarea vieții lui în acest moment.

Ceva rezultate a avut și la volan, dar pentru mine - știu că sună puțin patetic - după ce am citit numele lui real, am avut doar sentimentul acela pe care îl ai când ești mic și afli că Moș Crăciun nu...

But WTF, Top Gear o să își tragă un alt Stig, așa cum a făcut și când l-a luat pe Collins.
Read More

Satul care nu mai ţine cu Steaua

Mi s-a părut fabulos reportajul făcut de sport.ro în Orodel, acolo unde s-a născut Victor Piţurcă. Lacrimile ălea de crocodil, unchii regăsiţi, acel "Victor al nostru" şi promisiunea de rugăciune pentru binele lui "Satana" - ironic, nu? - făcută de preot sunt excepţionale.

Dacă Orodelul ar avea un post propriu TV şi ar da meciurile Craiovei, ar striga comentatorul: "Muică, azi suntem cu toţii Piţurci". Nu va ţine mult povestea asta cu Piţi în Bănie, dar cât timp va ține, sătenii vor renunța să mai simpatizeze cu Steaua.
Read More

Play-off, my love

Până la urmă, ceea ce s-a jucat în play-off-ul Champions League a fost o încântare ca rezultate. Mi-a părut bine că Sevilla a luat-o în freză. Nu aș fi suportat să aud iar aceleași superlative pentru a treia sau a patra oară în tot atâția ani în cazul în care picau cu CFR Cluj.

Mi-ar fi plăcut să văd în grupe și Sheriff-ul ca să vadă românii că până și Moldova poate să ajungă acolo, dar moldovenii n-au prea avut ce arăta.

Mi-a plăcut însă că Werder a reușit să întoarcă soarta de așa natură încât să lase Italia soră cu Spania la numărul de echipe, adică trei, nu patru. Și mi-a plăcut pentru că fotbalul nemțesc e al naibii de frumos în comparație cu fotbalul italian.



Dar cel mai mult mi-a plăcut Partizan. Anderlecht are tradiție și tot rahatul în spate, dar mi se pusese rău pata pe ei de anul trecut, de când au jucat la Timișoara. Nu știu de ce, de atunci nu îi mai suport. În schimb, tot de la meciurile cu Poli, Partizan mi-a rămas undeva în suflet cu o notă pozitivă. A fost de vină galeria aia a lor care la Timișoara a mai fost cum a fost, dar la Belgrad a fost de nedescris. Pe stadionul ăla, împreună cu alte vreo trei stadioane pe care am fost, am simțit că sunt ziarist, am simțit puterea fotbalului. Spre deosebire de Anderlecht, care ar fi fost atât pe teren cât și în tribune o prezență anostă în Champions League, Partizan va fi măcar ca atmosferă greu de rivalizat, în special că anul acesta Liverpool n-a reușit să ducă Anfield-ul pe harta competiției.

Imaginile de mai jos sunt de la un meci de baschet, dar oamenii sunt aceiași în sală ca și pe stadion. Am ales acest video din cauza calității sale.

Read More

Tagguri

adrian mutu (4) Africa de Sud 2010 (5) alina dumitru (1) ANAF (1) Anja Andersen (1) antena 3 (1) arbitraj (3) arogantele etapei (11) australian open (1) Auto (3) baschet (5) ben collins (1) bet365 (1) bonetti (1) CFR (1) cfr cluj (1) Champions League (12) chiajna (1) ciclism (1) Cinism (14) concordia chiajna (1) CR9 (1) Cristian Gatu (1) cronica (7) cs otopeni (1) curiozitati (14) curtean (1) de la prieteni (1) digimobil (2) dinamo (5) Distractie (56) Diverse (30) divizia A (63) divizia sport (1) dopaj (2) dunarea giurgiu (1) echipa nationala (1) Eu (21) fc vaslui (1) Federer (2) Fenomen (8) Fotbal (49) fotbalul mic (1) fotbalul romanesc (2) Foto (6) FRF (6) furt (1) Gafa (5) Gheorghe Tadici (1) Handbal (7) huligani (1) ioan igna (1) ioan niculaie (1) ioan ovidiu sabau (1) Ironie (13) JO2010 (2) lance armstrong (1) laurentiu diniță (1) Le Tour (7) Legende (8) liga i (3) maria sharapova (1) messi (1) mitica dragomir (1) mitică dragomir (1) Mizerie (9) Mondiale 2010 (1) murray (1) Muzică (3) nadal (1) nereida gallardo (1) Nervi (19) nesimtire (4) NHL (15) nissan (1) offtopic (11) Olimpiada (8) Oltchim (1) Omagiu (12) Opinie (66) pariuri (26) phishing (1) poli timisoara (9) politia romana (1) politica (1) Preluate (5) Premier League (4) probleme pariuri (1) prosport (1) Prostie (24) Publicate (46) publicitate (3) radio (1) rapid (3) razvan lucescu (1) reclama (1) religie (1) Reprezentativa (17) respect (1) rubio (1) sabau (1) scandal (6) Serbia (1) Serie A (1) Snooker (2) sondaj (6) Speculatie (9) steaua (2) suporteri (2) telefonie (2) Tenis (10) the stig (1) top gear (1) unirea urziceni (2) universitatea craiova (2) victor piturca (1) victoria branesti (1) violenta (2) vodafone (2) ziaristi (25)