Din trecutul care tinde să revină

Din trecutul care tinde să revină

Spre sfârşitul anilor '90 toţi românii avizi după fotbal se pricepeau la un campionat, al Turciei. Ştiam toate numele de ziare din Istanbul, dacă un reporter îl făcea zeu pe Hagi într-un editorial, toată presa română prelua textul. Sabbah, Fanatik, Milliyet, toate erau mai citate decât Gazzetta dello Sport, Marca, As sau orice altceva.

La Liga Campionilor ne uitam ca la echipe de pe altă planetă, era un punct de neatins pentru România. Dacă un singur fotbalist român devenea vreo rezervă pierdută în Ligă, acela era erou la noi. Ne supăram pe antrenori că nu îi joacă pe ai noştri, citeam a doua zi declaraţii după declaraţii de la acele câteva (totuşi norocoase) rezerve şi toţi aveau impresia că nu joacă doar pentru că antrenorul nu îi place la figură, sau pentru că au tupeu, pentru că sunt români sau mai ştiu eu ce. De la Adrian Ilie până la Şumudică, nici unul nu spunea "nu merit să joc". Erau doar trei puşti care făceau legea pe teren şi ne aminteau de mândria naţională: Cristi Chivu (pe atunci la Ajax), Cosmin Contra (pe atunci la Milan) şi Alin Stoica (Anderlecht). Cât ne mai bucuram să îi vedem jucând, apoi să le plângem de milă acelora care nu erau înghiţiţi de antrenorii lor, iar ziua de sport se încheia cu o nouă odă turcească pentru stângul lui Hagi.

Epoca asta a apus când am început să avem echipe prin grupele cupelor europene. Treptat, editorialele din Sabbah au lăsat locul editorialelor autohtone, televizările Galatei au lăsat locul Stelei, Rapidului şi restului. Relatările despre jucători trataţi nedrept s-au minimalizat, ne-am regăsit în imaginea unui Adrian Mutu în contiuă ascensiune, într-o echipă naţională care în sfârşit ne dădea speranţe, încă din preliminariile Euro 2004. Admiram ascensiunea unor tineri antrenori şi, ca picanterii, aveam transferurile tot mai numeroase de străini.

Acum, caşcavalul Ligii şi al Europei tinde să ne sufoce din nou fotbalul. Din nou, meciurile s-au mutat în birouri, în valize, în telefoane, între preşedinţi şi sfere de influenţă. Pe teren jucătorii învaţă iar ţurca, valorile se diluează iar transferurile iau din nou destinaţii exotice, bănoase şi lipsite de performanţă. Vom revedea în scurt timp cum plâng românaşii pe la echipele din vest că nu sunt băgaţi în seamă, cum alţii vor spune că antrenorii au ceva de împărţit cu ei. De data aceasta, vom reciti editoriale din ziare traduse de la dreapta la stânga, vom vorbi despre vreo mare echipă a Dubaiului şi vom deschide şampanii când vreun tricolor va bifa un meci în Liga Campionilor ca titular. Aşa să ne-ajute valizele, stenogramele şi becalii mai mici sau mai mari.