Povestea mea pentru ultima zi de luni

Povestea mea pentru ultima zi de luni

Radomir Antic, pentru sârbi, este cel puţin „Lucescul” lor. Ne-am dat seama de la primul stand de ziare unde coperţile poartă toate portrete cu el râzând învingător.

Sunt cu Ocsi, fotograful redacţiei, în sala de conferinţe a hotelului Hyatt din Belgrad. Trebuie să înceapă conferinţa care oficializează numirea tehnicianului la cârma echipei naţionale. Peste o sută de ziarişti sârbi aplaudă la scenă deschisă intrarea lui în sală. Pe două ecrane imense încep să curgă imagini cu Antic ca jucător, dar repede se ajunge la cariera de antrenor, cea care l-a şi consacrat. Captivaţi, sârbii tresar când apare impunător cu nişte tribune colosale în spate. E Bernabeul, e casa Realului din Madrid! Urmează în cadru trofeul de campion cu Atletico şi iar tribune, de data asta Nou Camp din Barcelona.

/În conferinţă ziariştii îi sorb fiecare vorbă iar la final, toţi trec prin faţa lui, îl salută şi îi urează succes. Noi, cei de la ProSport, rămânem la urmă. Vrem un interviu, dar ne refuză iniţial. Insistăm, îi promitem că nu îl reţinem mai mult de două-trei minute şi într-un final acceptă o scurtă discuţie. (fragment apărut şi în ProSport)./

Inima a început să îmi bată tare, dar tare de tot. Emoţii ca atunci am mai avut doar când l-am sunat pe Hagi pentru un material, în 2005. Atât. Nu se mai întâmplase nici când am ajuns în spaţiul mixt al Milanului, nici cu echipa naţională, nici când venise Juventus la Timişoara.

După 137 de secunde spune "Ok", adică timpul a expirat. Întrebasem doar lucrurile care interesau direct România, dar aş fi vrut să mai pun atâtea întrebări...

PS: foto Szasz Istvan
PS2: Click pt interviu