Victoria lui Iacov
Preşedintele clubului FC Naţional şi-a învins adversarii pentru că are parte de o consiliere adevărată, în comparaţie cu Marian Iancu
Poli Timişoara, Marian Iancu, Emil Roşianu, Marcel Popescu, Shroj şi Abiodun plus ceilalţi care au mai participat la fiecare judecată până ieri au fost foar nişte pioni care nu se îndreptau spre vreun ţel, ci doar au pierdut vremea, amplificându-şi singuri resentimentul înfrângerii finale. A şi fost cum a vrut Iacov, cel care a ştiut mereu ce se întâmplă. A aşteptat patru luni, timp în care doar a înregistrat recurs după recurs, tărăgănând litigiul. Dar Iacov mai ştia că, atunci când nu va mai putea amâna sentinţa, va câştiga. Şi preşedintele “bancar” nici nu se opreşte, zice că va merge mai departe, vrea bani, şi încă mulţi de tot, despăgubire de la Poli.
Dar cum se face că a câştigat tocmai cel mai tânăr şi aparent (!) mai slab din toate punctele de vedere? Iacov este un tip care a apărut în fotbal mai târziu decât Iancu şi BkP. Este evident că nu are mai multe noţiuni despre sportul acesta, despre legile dar şi despre sferele de influenţă care guvernează forurile autohtone. FC Naţional nu este o forţă a campionatului, nu are conturi aparent inepuizabile de bani, nu are fani, preşedintele echipei nu are experienţă, de numele Constantin Iacov nimeni din fotbal nu auzise în urmă cu doi ani. Şi totuşi câştigă războaiele în care intră. Sau măcar încheie armistiţii. Cum se întâmplă asta?
Mie mi-e clar – deşi voi, cititorii, puteţi să aveţi alte păreri – că, spre deosebire de Marian Iancu, preşedintele clubului FC Naţional are parte în primul rând de o consiliere verticală şi bine documentată, de informaţii obţinute în mod analitic în urma cărora se elaborează şi se emit sfaturi utile.
(publicat in ProSport, editia de Vest, 03 noiembrie 2006)
0 comentarii:
Post a Comment