Poli - UTA trebuie trăit ca să crezi în el

Poli - UTA trebuie trăit ca să crezi în el

Niciun meci nu a născut încă în Timişoara şi Arad atâta patimă ca un Poli – UTA

Pe marginea meciului Poli – UTA o mare controversă s-a născut prin întrebarea dacă este sau nu un derby. Cu siguranţă că pentru o persoană care nu a fost încă în Arad sau în Timişoara cu o săptămână înainte de un asemenea meci, nu va fi un derby. Pentru cei care iau parte la o încleştare a celor două echipe, Poli – UTA rămâne adânc înfipt în memorie. Tribunele stadionului “Dan Păltinişanu” nu freamătă niciodată ca la un meci cu Aradul, arena UTA îşi “dublează” capacitatea doar când oaspeţi sunt timişorenii. Galeriile îşi convoacă proprii jucători, antrenori şi şefi de cluburi în şedinţe pentru a le explica aceste stări.

Deşi nu are absolut niciun sens, în ultima săptămână s-a născut comparaţia importanţei unui Steaua – Dinamo pus în oglindă cu Poli – UTA. În această stupidă dezbatere de pro sau contra acordării rangului “derby” legat de meciul anului în vestul ţării, s-au emis zeci de explicaţii, de variante, de motive. S-au invocat sentimentele sau resentimentele, istorii, palmarese şi tradiţii, miza existentă sau inexistentă. Totul pentru ca unii sau alţii să demonstreze că Poli – UTA este sau nu este doar un simplu meci de campionat. Când mult mai simplu era (pentru toţi cei care au dubii) să stea şi să se uite la energiile declanşate de acest meci. Cât de uşor se vede că niciun duel fotbalistic nu a născut încă în Timişoara şi Arad atâta patimă ca un Poli – UTA! Până şi când s-au întâlnit în Divizia B, cele două echipe au adus la stadion zeci de mii de oameni!

De ce trebuie făcută comparaţia cu Steaua – Dinamo? Scrie în Constituţie că în România nu pot fi două sau mai multe derbyuri?! De ce să dărâmăm orice regal fotbalistic, doar pentru a ridica un omagiu nemeritat întâlnirii Steaua – Dinamo?