Friday, February 19, 2010

Patinatori, faceţi loc! Vin dansatorii de salsa!

Nu, nu aţi ghicit! Evgheny Plushenko nu este campion olimpic la patinaj artistic. Rusul a luat doar argintul şi Evan Lysacek i-a suflat aurul. De fapt i l-a suflat Lysacek sau arbitrajul? Un american şi un rus, primul care a mers cu un program bun dar nu excelent la sigur, al doilea care a făcut spectacol şi, spun specialiştii americani, a avut anumite dificultăţi mici la aterizări şi în programul său. Nimic major însă, nimic evident care să mă facă pe mine, mai puţin cunoscător în ale patinajului, să spun că a greşit.
O altă motivaţie apărută în presa americană pentru victoria lui Lysacek a fost că reprezentantul Statelor Unite a făcut o mai bună impresie artistică şi arbitrajul din patinaj trebuie să tindă spre această trăsătură.


Bun, asta este motivaţia americană şi o găsiţi pe toate siteurile sportive de peste ocean.


Pe de altă parte, programul de la Olimpiada din 2006 al lui Evgheny Plushenko era, până să îşi anunţe întoarcerea, etalon pentru arbitraj în patinajul artistic. Ceea ce demontează din start scuza "tendinţei" în arbitraj.


Apoi, vorbim despre ceea ce face diferenţa într-un program de patinaj. Lysacek a făcut opt "triple" în program, nicio "cvadruplă", apoi a pigmentat totul cu paşi artistici. Un program de nivel înalt, dar nu de cel mai înalt nivel. Plushenko a început cu o combinaţie "cvadruplă-triplă", toţi comentatorii l-au văzut cu aurul de gât după încheierea programului, dar paşii au fost cei care l-au tras în jos, conform arbitrajului.


Rămâne însă declaraţia lui acordată după încheierea concursului: "Voi accepta rezultatul, este unul bun pentru mine. Nu cred că am avut o prestaţie slabă azi, am avut o săritură cvadruplă şi normal că sunt puţin dezamăgit. Celălalt patinator nu poate să sară o cvadruplă dar câştigă. Dar acesta este sistemul, sistemul arbitrilor şi cred că trebuie să schimbăm ceva!". (Interviu acordat pentru EuroSport).


Mai rămâne ceva, analiza făcută de Sasha Cohen şi Elvis Stojko pentru Yahoo! Sports. Dacă nu îi ştiţi, pe scurt, ambii sunt foşti medaliaţi olimpici în cariera lor plus altă puzderie de titluri pentru fiecare. Sasha este americancă, Elvis este canadian, şi totuşi consideră că Plushenko merita aurul. Ba mai mult, Elvis demontează prestaţia lui Lysacek, pe care presa din USA a văzut-o fără cusur. "Săriturile lui au fost foarte lente, se târâia în triplu-axel, amploarea săriturilor nu a fost nici măcar apropiată de a lui Daisuke (n.r. - medaliatul cu bronz al concursului)". Aveţi mai jos toată analiza:





În fine, ca să înţelegeţi departajarea normală în patinajul artistic masculin, trebuie să vedeţi şi această reacţie de la Elvis Stojko, declaraţie făcută înainte de stabilirea clasamentului final. După aceea, veţi înţelege de ce merita Plushenko aurul şi de ce reprezentaţia lui Lysacek poate da un semnal pentru recul în patinaj.





Practic, mesajul acestui aur câştigat de Lysacek este: "nu contează cât de dificile sunt săriturile voastre, ci jocul paşilor dintre ele". În asemenea judecată, cine ştie, poate că peste trei olimpiade vom avea dansatori de salsa pe gheaţă şi nu va mai fi nevoie nici de "triple".


(sursa foto: www.vancouver2010.com)

1 comentarii:

Anonymous said...

[b]Party Poker Spring Bonus Code ! USE CODE: pibonus325 on your first deposit and get free 325 euros![/b]

Besides the big bonus, will also be eligible to play in an exclusive private monthly $ 6000 Freeroll!
These freerolls are open to anyone who has signed for Party Poker Poker and play with some points at least 100 games in the previous calendar month.
The freeroll will be held monthly on the 3rd Saturday at 3 pm EST.
This means that if he wins 100th match points in November, having the opportunity to play in the $ 6000 freeroll held December 3 Saturday.
The freeroll will be available each month – indefinitely. This is a great value for all players Poker-infos.com Party Poker.

2/22/2010 4:37 AM

Tagguri

adrian mutu (4) Africa de Sud 2010 (5) alina dumitru (1) ANAF (1) Anja Andersen (1) antena 3 (1) arbitraj (3) arogantele etapei (11) australian open (1) Auto (3) baschet (5) ben collins (1) bet365 (1) bonetti (1) CFR (1) cfr cluj (1) Champions League (12) chiajna (1) ciclism (1) Cinism (14) concordia chiajna (1) CR9 (1) Cristian Gatu (1) cronica (7) cs otopeni (1) curiozitati (14) curtean (1) de la prieteni (1) digimobil (2) dinamo (5) Distractie (56) Diverse (30) divizia A (63) divizia sport (1) dopaj (2) dunarea giurgiu (1) echipa nationala (1) Eu (21) fc vaslui (1) Federer (2) Fenomen (8) Fotbal (49) fotbalul mic (1) fotbalul romanesc (2) Foto (6) FRF (6) furt (1) Gafa (5) Gheorghe Tadici (1) Handbal (7) huligani (1) ioan igna (1) ioan niculaie (1) ioan ovidiu sabau (1) Ironie (13) JO2010 (2) lance armstrong (1) laurentiu diniță (1) Le Tour (7) Legende (8) liga i (3) maria sharapova (1) messi (1) mitica dragomir (1) mitică dragomir (1) Mizerie (9) Mondiale 2010 (1) murray (1) Muzică (3) nadal (1) nereida gallardo (1) Nervi (19) nesimtire (4) NHL (15) nissan (1) offtopic (11) Olimpiada (8) Oltchim (1) Omagiu (12) Opinie (66) pariuri (26) phishing (1) poli timisoara (9) politia romana (1) politica (1) Preluate (5) Premier League (4) probleme pariuri (1) prosport (1) Prostie (24) Publicate (46) publicitate (3) radio (1) rapid (3) razvan lucescu (1) reclama (1) religie (1) Reprezentativa (17) respect (1) rubio (1) sabau (1) scandal (6) Serbia (1) Serie A (1) Snooker (2) sondaj (6) Speculatie (9) steaua (2) suporteri (2) telefonie (2) Tenis (10) the stig (1) top gear (1) unirea urziceni (2) universitatea craiova (2) victor piturca (1) victoria branesti (1) violenta (2) vodafone (2) ziaristi (25)