Picasso în lupta pentru titlul României

Picasso în lupta pentru titlul României

Nu ştiu ce-o fi învăţat Lăcătuş la Steaua şi mai ales nu ştiu de la cine, dar cert este că între UTA şi Vaslui numai Ghencea s-a interpus. De la urletele fără noimă pe care le arunca de pe banca arădeană la echipa care e acum lider în campionat a avut de îndurat şi el multe urlete în sălile unui palat împodobit în jur cu o stână autentică de oi. Sau poate că pentru Wesley şi Temwanjera acel "Băăă! Băăăăăă! Băăăăăăăăăăăă!" care răsuna spre jucătorii UTA-ei are o însemnătate aparte şi este cheia care poate să câştige un titlu... Băăăăăăăă! ej nebun?

Dar cine să îi prindă? În Giuleşti se poartă "ţă" şi încă nu se umblă cu capra pe străzi de sărbători, Răduţă şi Ioniţă, răsăriţi de niciunde, aşteaptă la cotitură să rescrie farmecul vieţii în nemţeşte într-o partitură marca Manea, una autentică fără pluralul manele. Dar acolo, până una alta, frişca vine tot de la o cofetărie cu televizoare şi, vorba băieţilor de la Vama Veche, Ana, ce nume simplu (pentru un Copos atât de complicat).

Aşa, cam ca la Timişoara, unde decembrie este mereu cea mai fierbinte lună din an. Pe Bega, an de an, abia în această lună începe campionatul. Bine, bine, corect, uneori se şi termină în decembrie cu un antrenor dat afară de pe primul loc, cu un transfer la Dinamo - apropo, dacă în loc de Arsenal, Pantilimon va ajunge să stea iar cu Torje în cameră? -. E clar, Poli îşi mută derbyurile prin birourile şefilor locali într-un teren imaginar de tenis în care Consiliul Local şi Judeţean joacă la dublu, împotriva lui Iancu, într-un tandem sortit să piardă mereu sub back-hand-ul năucitor care prinde mereu tuşa şi se opreşte în colţul peretelui pe care scrie "nu daţi banii, trăim la foc redus şi evităm retrogradarea!". Moş Crăciunii şi Revelioanele au fost mereu prilej bun pentru fanii timişoreni să vopsească pe pereţi. Fie pentru o mentalitate pierdută în faţa unui transfer despre care se aude că s-ar fi făcut la o partidă de cărţi, fie gratulări la adresa vreunui politician local, fie pentru un antrenor care le-a intrat la inimă cu bretonul lui inofensiv. Ceva e clar: ianuarie nu va găsi la Poli aceeaşi stare ca în noiembrie. Vom vedea dacă va fi cu sau fără "Moţ", dacă va arde petrolul lui Iancu sau va fi rezervorul gol, dacă echipa va fi pe primul loc sau îşi va continua reconstrucţia din ultimii cinci ani printr-un suplimentar an de sacrificiu.

Un an de sacrificiu pe care în mod sigur Steaua şi-l însuşeşte, cu Mirel în Arabia, Dică şi Goian rezerve la retrogradare în Italia, Lovin pierdut prin Germania, dar cu Petre Marin veşnic tânăr şi o legiune de străini despre care, dacă ai citi numai ziarele fără să ştii rezultatele Stelei şi fără să vezi meciurile ei, ai spune că sunt gata toţi, Dayro, Toja, Kapetanos, să intre în primul 18 la Real Madrid. Din urmă vin şi acolo miei tineri ca Onicaş, Ninu şi Bicfalvi din care Stoichiţă trebuie să facă fotbalişti de clasă mondială. Bine, recunosc, aşa se scrie elegant. De fapt Stoichiţă, la Steaua, trebuie să facă un alt lucru. Jucătorii cresc ei şi fără omul cu porecla Lippi pe care Dumnezeu ştie cum şi-a câştigat-o, în schimb pe plac lui Gigi cine îi face? Nu, degeaba spuneţi Argăseală, sună fals... da, vocea lui mereu sună fals.

La fel cum fals sună şi mandolina de la Cluj, unde mereu doctorul Mureşan a considerat că e mai bine să schimbe un antrenor decât un lot de jucători. Asta până când i-a venit să numere puţin şi să vadă că mai are puţin şi ajunge la un lot de antrenori schimbat, fără bani făcuţi din transferuri, fără un vestiar de jucători schimbat, dar cu aceleaşi rezultate. Andone, Trombetta, Uhrin, Conceicao, Mandorlini... am ratat vreunul? Pe calendar a trecut numai un an de când pleca de acolo "Fălcosul".

Un an în care mirajul CFR nu se mai vede de minunea Urziceni, de minunea făcută printr-o muncă sublimă, genială a lui Dan Petrescu şi Meme Stoica, de o tăcere şi discreţie a patronului Bucşaru care la noi poate fi caracterizată într-un singur mod: comportare complet dezaxată. Spectacol absolut oferit de Unirea întâi în campionatul trecut, apoi în grupa aia de Liga Campionilor din care e gata să se califice într-o primăvară istorică pentru fotbalul românesc. Spectacol absolut pe care îl admir în hidoşenia ideologică a lui când văd împotriva Rangers-ului scoţian sau a Sevillei spaniole ce înseamnă mentalitatea pentru nişte jucători pe care nici echipele de mâna a doua nu i-ar fi dorit. O hidoşenie irezistibil de frumoasă când văd un Ghencea pe trei sferturi plin strigând "Unirea! Unirea". E ca şi când aş vedea 20.000 de oameni pe "Dan Păltinişanu" strigând "Recaş! Recaş! Recaş!" E anormal, Urziceniul e ca un tablou de Picasso.

PS: Încă un rând pentru Dinamo. Face Tamaş cinste şi mai trageţi o manea, o manea cu pluralul manele, nu cu Nicolae în faţă. Hai Ţânţare, joacă după cum se cântă din lojă.