„Boom, boom, boom, boom! Kalashnikov!”

„Boom, boom, boom, boom! Kalashnikov!”

Aşa ne-au jucat în pase, şuturi şi goluri sârbii, pe ritmul legendarei piese a lui Goran Bregovici, pe orchestra sonoră a stadionului „Crvena Zvezda”, spre un final de preliminarii istoric pentru ei, de coşmar pentru noi. Înainte de meci, plavii ne-au lăudat echipa, au spus că nu sunt calificaţi şi că meciul e tot ce contează. I-am crezut, ne-am şi văzut stricându-le petrecerea, dar ei ştiau că vor câştiga.

Deja plătiseră artificiile, iar la ultimul fluier, din spatele stadionului buchete luminoase brăzdau cerul pocnind deasupra arenei. În centrul stadionului, sârbii încingeau fiesta, Radomir Antici îşi auzea numele strigat de toţi fanii, iar elevii săi îl purtau pe umeri. Undeva pierduţi într-un sector erau cei 50 de fani români veniţi la meci şi aşteptau măcar un semn de salut de la elevii lui Lucescu, un gest care să le mai spele din onoarea pierdută. Dar numai patru sau cinci „tricolori” au traversat terenul pentru fani, restul plecând pe furiş spre vestiare, acolo unde un lăutar cânta fericirea sârbilor şi nenorocirea românilor în doine de Balcani la acordeon.

Rând pe rând, fotbaliştii ambelor reprezentative au ieşit spre autocare. Românii s-au urcat în al lor în semi-anonimat şi au părăsit rapid stadionul, uitându-se pe geamuri la sârbii care se îmbarcau într-un „decapotabil” şi zăboveau cel puţin zece minute pentru poze, autografe, declaraţii, felicitări şi îmbrăţişări.
La mai bine de o oră după meci, au părăsit şi ei „templul” Marakana iar din autobuz se auzea neîncetat „Kalashnikov”-ul lui Bregovici, în timp ce unii dintre cei mai importanţi jucători ai fotbalului european cântau şi gesticulau ca nişte copii. Între timp, fanii lor umpleau centrul Belgradului, acolo unde mii de oameni au zăbovit mai bine de două ore strigând „Serbia! Serbia”, au aprins fumigene, torţe şi petarde, petrecând aşa cum România nu a mai făcut-o de ani de zile.

Oricât ne-am fi dorit să le amânăm plavilor petrecerea calificării, n-aveam în acest moment vreo posibilitate logică de reuşită, n-am avut cu ce şi am aflat din nou că între voinţă şi putinţă e diferenţă mare. Păcat că am aflat asta tot pe pielea noastră.