Sunday, November 02, 2008

Lingăul care a decis titlul

Mai sunt două ture şi Massa este liderul cursei în Brazilia. Are nevoie de un miracol pentru a deveni campion, iar lucrurile nu depind de el. Tot ce poate să facă este să câştige cursa şi să spere. Şi o câştigă, iar în căşti aude că Vettel îl întrece pe Hamilton, lăsându-l pe locul 6! Massa este campion, stupoare la McLaren, fericire la Ferrari. Comentatorii se agită la televizor, nu pot să creadă că un pilot - care cu siguranţă merită un loc la o echipă mai mare - decide titlul printr-o depăşire în ultimele două ture ale sezonului! Numai Hamilton nu se agită... În faţa lui nu e doar Vettel, ci şi Timo Glock, un alt trepăduş al Marelui Circ încurcat în calculele pentru şefia la general, pentru şefia la cursă şi în lupta dintre marii giganţi ai F1, între marile orgolii ale aspiranţilor la titlu. Şi Glock nu e Vettel, el e un nimic şi nu speră să fie mai mult de atât, se lasă depăşit pentru un os pe care îl va primi cu siguranţă la petrecerea campionului Hamilton, îl lasă pe englez să treacă şi stabileşte clasamentul anului 2008. Lacrimile de fericire se transformă în lacrimi de tristeţe şi nedreptate în standurile lui Ferrari. La McLaren, ochii se ridică din pământ şi oamenii încep să râdă. Hamilton e "speachless" în maşina lui şi când îşi revine începe să le mulţumească tuturor, echipei, familiei, fanilor, zeilor... Bolizii opresc la standuri, unii deschid şampanii, alţii îşi şterg obrajii, alţii îşi strâng mâinile şi se salută - drum bun, David Coulthard.

Undeva, în spatele boxelor, în spatele podiumului, doi ochi ţintesc agitaţia premierilor dintr-un costum plin de sponsori necunoscuţi. O mână ţine o cască lipsită de onoare în care se lăfăie caracterul mic de slugă, de sclav, de Iuda al unui şofer care îşi face veacul în F1, Timo Glock.

4 comentarii:

Anonymous said...

deci eroarea umana nu exista?

11/03/2008 4:24 PM
Valentin Serbanut said...

Există, cum să nu existe? S-a produs pe 18 martie 1982, când s-a născut Glock.

11/03/2008 4:46 PM
Anonymous said...

Pacat ca nu pricepi acest sport numit F1. NU trebuie sa face asa ceva cu un sportiv. NU merita. Pentru a ajunge acolo trebuie sa muncesti enorm. Pacat ca un fan al lui Ferrari nu stie sa piarda atunci cand unul mai bun l-a depasit pe favoritul sau. Hamilton chiar a meritat sa castige acest titlu. Poate trebuie sa-ti amintesc de faptul ca intr-o cursa, daca nu ma insel in Belgia la Spa-Francorchamps, Hamilton a fost depunctat cu 25 de secunde pentru ca Raikkonen a iesit in parapet dupa ce pilotul de la McLaren l-a depasit. Hamilton poate sa il depaseasca si pe Schumy, chiar marele pilot german a spus-o. Ar trebui sa vezi valoarea si apoi sa ataci dur. Timo Glock este un pilot care a demonstrat ca isi merita locul in F1, si tocmai pt acest motiv nu ar trebui sa il insulti.

12/09/2008 1:57 PM
Valentin Serbanut said...

Si ce anume fac eu cu el, dupa ce oricum l-a facut pana si maica-sa praf? Nu a fost pe blat? Povesti de-astea cu pneurile slabe nu le cred cand e vorba de ultimul viraj. Dar despre poveste nu cred ca mai am ce sa adaug. Insa la treaba cu Ferrari, te inseli. Rau! Singurul favorit in F1 pentru mine este cel mai slab cotat, surpriza. Din punctul meu de vedere, ultimul mare pilot (cu P) din F1 a fost J.P. Montoya. Ala putea duce masina dincolo de limite. Restul sunt niste mascarici mai mult sau mai putin talentati, plini de bani si de figuri, iar clasamentele sunt stabilite de performantele constructorului, ale motorului, echipa tactica, echipa tehnica si oamenii de la standuri. In alte cazuri, acum era campion mondial Alonso, poate Raikkonen, poate chiar David Coulthard. Hamilton insa a luptat cu sanse imense pentru titlu din primul sau an in F1 si l-a cucerit in al doilea an. Un debutant? sa fim seriosi, masina face totul. Poate ca intr-o zi imi voi retrage cuvintele astea, dar ca sa se intample asa, ar trebui sa vad un gest cum l-am vazut la Valentino Rossi: sa plece de plictiseala la o echipa slaba si sa castige titlul cu ea. Insa deocamdata Hamilton nici nu cred ca ar putea tine pe pista o masina de la Torro Rosso, de exemplu.

12/09/2008 3:41 PM

Tagguri

adrian mutu (4) Africa de Sud 2010 (5) alina dumitru (1) ANAF (1) Anja Andersen (1) antena 3 (1) arbitraj (3) arogantele etapei (11) australian open (1) Auto (3) baschet (5) ben collins (1) bet365 (1) bonetti (1) CFR (1) cfr cluj (1) Champions League (12) chiajna (1) ciclism (1) Cinism (14) concordia chiajna (1) CR9 (1) Cristian Gatu (1) cronica (7) cs otopeni (1) curiozitati (14) curtean (1) de la prieteni (1) digimobil (2) dinamo (5) Distractie (56) Diverse (30) divizia A (63) divizia sport (1) dopaj (2) dunarea giurgiu (1) echipa nationala (1) Eu (21) fc vaslui (1) Federer (2) Fenomen (8) Fotbal (49) fotbalul mic (1) fotbalul romanesc (2) Foto (6) FRF (6) furt (1) Gafa (5) Gheorghe Tadici (1) Handbal (7) huligani (1) ioan igna (1) ioan niculaie (1) ioan ovidiu sabau (1) Ironie (13) JO2010 (2) lance armstrong (1) laurentiu diniță (1) Le Tour (7) Legende (8) liga i (3) maria sharapova (1) messi (1) mitica dragomir (1) mitică dragomir (1) Mizerie (9) Mondiale 2010 (1) murray (1) Muzică (3) nadal (1) nereida gallardo (1) Nervi (19) nesimtire (4) NHL (15) nissan (1) offtopic (11) Olimpiada (8) Oltchim (1) Omagiu (12) Opinie (66) pariuri (26) phishing (1) poli timisoara (9) politia romana (1) politica (1) Preluate (5) Premier League (4) probleme pariuri (1) prosport (1) Prostie (24) Publicate (46) publicitate (3) radio (1) rapid (3) razvan lucescu (1) reclama (1) religie (1) Reprezentativa (17) respect (1) rubio (1) sabau (1) scandal (6) Serbia (1) Serie A (1) Snooker (2) sondaj (6) Speculatie (9) steaua (2) suporteri (2) telefonie (2) Tenis (10) the stig (1) top gear (1) unirea urziceni (2) universitatea craiova (2) victor piturca (1) victoria branesti (1) violenta (2) vodafone (2) ziaristi (25)