Apartenenta fotbalistica si identificarea cu o echipa

Apartenenta fotbalistica si identificarea cu o echipa

Zilele trecute afirmase cineva, suporter al unei echipe, că "este inexplicabilă adeziunea unei persoane la o echipă de fotbal".

Ulterior, ca o coincidenţă, pe hârtie tipărită scoasă la vânzare era aceeaşi idee. Doar că mult mai ironică. Normal, era dezvoltată de un om neatras vreodată de fotbal.

Chiar aşa inexplicabilă este identificarea sportivă pentru omul normal?

Urmează o discuţie cu o dragă prietenă, Iza. Pasionată de arhitectură, pictură şi artă în general, a fost fascinată de abordarea ironică la adresa sportului în general şi a fotbalului în special.

iza: bun, dar ideea aia nu era mai mult decât o ironie.
vali: tocmai asta contrazic. ironia exprimată şi aparenta lipsă de înţelegere în acest fenomen care de fapt denotă doar intoleranţă, pentru că nu e greu să accepţi că unui om îi place să vadă un meci de fotbal, la fel cum altuia îi place să vadă un film cu Gene Kelly. cât despre mediatizare, presa (pt mase) nu va face de acum încolo educaţie, nu va fi educaţională, va oferi doar ceea ce se vinde. violuri în Moldova, fotbal şi Băsescu.
vali: dar explicaţia apartenenţei la un fenomen sportiv, corespondenţa umană, este legată de COMPETIŢIE. bărbaţii şi parţial femeile au fost mereu, încă de când pictau peşteri, în competiţie. animalele sunt în competiţie, totul este într-o competiţie.
vali: pictorii sunt în competiţii.
vali: pentru că voi îi clasificaţi.
vali: pentru că Dali a fost mare, dar Michelangelo a fost mai mare.
vali: indiferent de domeniu, există o competiţie.
vali: sportul oferă cel mai propice mod de a cultiva (notă: în masă) această trăsătură. (completare ulterioară: Este un loc de refulare în care consecinţele se reduc semnificativ).
vali: fără implicaţii personale, sau fără drame, traume... cum ar fi un război sau o luptă.

iza: şi dacă nu i-am clasifica tot ar fi:) (notă: pictorii). E nativă chestia cu competiţia şi e absolut normal să fie aşa, fiindcă în lipsa unei raportări la altceva, nimeni nu ar mai tinde spre anumite standarde calitative fiindcă acestea nu şi-ar mai avea rostul.

vali: adică siguranţa personală, care dictează peste necesitatea de competiţie, este asigurată (notă: omului mediu) prin sport. Pentru omul de rând, în sport. Nu în muzică, nu în cărti citite, nu în filosofii personale dezvoltate, în versuri scrise, în picturi, peisaje. În sport, unde poate înjura cum o face la volan. (completare ulterioară: unde poate răbufni fără a-şi periclita anonimitatea sau integritatea). În sport, unde nu trebuie să aibă noţiuni speciale pentru a fi expert.

vali: cred că o să bloguiesc dialogul...
vali: e ok?
vali: că mă dor degetele să mai scriu o dată ideea

iza: e ok:))