Eroina mea de azi
Ajung in gara cu vreo 15 minute inainte de tren si vad ca este coada la bilete. Nu mare, doi pensionari, cativa studenti... vreo 7-8 persoane inaintea mea. Imi fac rapid un calcul, chiar daca fiecare ar sta in medie un minut la ghiseu, as prinde bilet fara emotii, desi de ani buni CFR nu mai permite vanzarea biletelor cu 5 minute inainte de tren.
Ma asez la coada si astept. Si astept. Si coada nu inainteaza. Incep sa ma impacientez, nu pot sa pierd trenul si nu as vrea sa ma milogesc de vreun "nas" pe tot drumul. Alungesc putin capul peste coada sa vad ce se intampla, cine-i casiera. Evident ca nu o cunosc, dar si daca as cunoaste-o, mi-ar fi imposibil sa o recunosc. Tot ce vad este un fund in uniforma roasa de ceferista, un fund nici mare, nici mic, indreptat spre primii calatori din coada! Fundul se misca, se trage intr-o parte si in alta, apoi coboara de la geamul ghiseului si apare o figura umana. O doamna nici tanara, nici batrana, nici vesela, nici trista. Indiferenta, dar determinata. Trage cu zvac de o hardughie in care s-au blocat niste hartii, o cutie care pocneste si trosneste. Este imprimanta de bilete!
Pensionarii cedeaza primii. "Doamna, mai dureaza? Acusi vine trenul". We're doomed! Daca femeia nu repara cutia aia, mergem toti cu nasul. Casiera nici nu-i baga in seama, ce sa le spuna? Cu o zmucitura, reuseste sa dea la o parte carcasa imprimantei, dupa care incepe sa caute prin maruntaie. "Oare chiar stie ce face? Nu cred, este la nimereala, o fi vazut la vreun tehnician candva, ceva la fel si acum e disperata sa nu o dea vreun agarici afara. Pentru mine momentul asta este cat un bilet de tren, pentru ea sper ca nu o fi la mijloc tot serviciul, ratele, copiii". Imi dau seama ca sunt si eu agitat, ca ma enerveaza situatia si imi amintesc cat de prost se fac lucrurile la CFR si cat de simplu ar fi sa se faca de doua ori mai bine. Normal ca le stiu si eu pe toate! Ma gandesc ca pensionarii, un domn si o doamna fiecare cu treburile sale, ar putea avea nevoie de pastile de tensiune.
Lantul gandurilor sumbre se intrerupe subit cand casiera reuseste cumva sa reporneasca imprimanta! Ies primele bilete bune, pensionarii sar, la propriu, spre ghiseu! Ceilalti din coada zambesc usurati, dar toti sunt cu ochii pe ceasul garii! De cate ori nu au sperat ca limbile lui sa se miste odata mai rapid, sa se invarta mai iute in cercuri infinite? Si uite-i acum pe ei, pe mine, pe toti, dorindu-ne sa avem inca vreo cateva minute pentru a putea sa luam bilete.
Casiera se misca robotic, incaseaza bilet dupa bilet, rapid, cu preturi stiute din cap! Pensionara vrea detalii despre ora la care ajunge trenul in statia ei, dar cine are timp de palavre? In trei minute, toti cei de la coada avem bilete de tren. Nu mai este nimeni la ghiseu si casiera se urca din nou calare pe birou, incercand sa reasambleze carcasa hardughiei. Fundul in uniforma tocita se vede din nou la geamul cu perdele visinii, dar la casa nu mai sunt clienti. Pentru mine, ea este eroina zilei, dupa ce s-a luptat cu sistemul in cel mai propriu mod si a reusit sa incaseze in jur de 700 de lei de la o coada nervoasa, intoleranta si neintelegatoare.
Toti calatorii stau linistiti si se posomorasc dintr-o data, cand vine anuntul pentru care s-au rugat in urma cu cateva clipe, dar pe care nu l-ar mai fi dorit in ruptul capului acum: "Trenul interegio o mie sase sute bla bla are o intarziere de aproximativ trei zeci de minute".
